Cancelarul german Olaf Scholz se află în centrul unor critici, inclusiv în cadrul coaliţiei sale de guvernământ, din cauza unui proiect privind vânzarea unei părţi a portului Hamburg grupului chinez Cosco, în urma unor dezăluiri ale posturilor NDR şi WDR cu privire la faptul că fostul primar al Hamburgului susţine de mai multe luni acest proiect controversat, faţă de care inclusiv spionajul şi contra-spionajul germane sunt reticente, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cancelaria ar intenţiona, potrivit celor două posturi, să autorizeze această vânzare - împotriva avizelor a şase ministere federale, şi anume ale Economiei, Internelor, Apărării, Finanţelor, Transporturilor şi Afacerilor Externe.

Este vorba despre finalizarea acestui acord, încheiat în urmă cu un an, de către operatorul portului Hambourg (HHLA) şi armatorul chinez Cosco cu privire la o participaţie de 35% în exploatrea terminalului containerelor Tollerort (CTT).

În cazul în care Guvernul german nu se opune acestei tranzacţii - până la sfârşitul lui octombrie -, decizia va fi aprobată.

Serviciile germane de informaţii şi contra-spionajul german ar fi, la rândul lor, reticente să accepte vânzarea unei infrastructuri considerate critică, potrivit WDR şi NDR.

În pofida acestor avertismente, Olaf Scholz insistă ca ”achiziţia să se facă, oricum”, dezvăluie cele două posturi.

Portul Hamburg este cel mai important port comercial al Germaniei şi al treilea în Uniunea Europeană (UE), după Rotterdam (Olanda) şi Antwerpen (Belgia).

Cosco este primul armator al Chinei.

Presupusa determinare a lui Olaf Scholz de a-şi da unda verde acestei achiziţii a cauzat critici inclusiv în cadrul coaliţiei Partidului Social Democrat (SPD) cu Verzii şi Partidul Liberal (FDP).

”Acest lucru nu este bun nici pentru economia noastră, nici pentru securitatea noastră”, a denunţat, pe portalul t-online liderul Verzilor Omid Nouripour.

El avertizează împotriva ”repetării unei greşeli” deja comise, în opinia sa, cu Rusia, care a achiziţionat rezervoare germane de gaze naturale.

Şefa diplomaţiei germane, evologista Annalena Baerbock, care este foarte critică cu Beijingul şi Moscova, a avertizat deja împotriva acestui proiect, dar şi ministrul german al Economiei Robert Habeck.

China ”ar avea o influenţă asupra tuturor porturilor europene mari şi ar putea să le ridice unele împotriva celorlalte”, avertizează, la rândul său, vicepreşedintele FDP Johannes Vogel, într-un mesaj repostat de către ministrul german al Finanţelor Christian Lindner.

Opoziţia germană se poziţionează la fel.

”Intenţia cancelarului (Olaf Scholz) de a da Chinei o influenţă considerabilă asupra acestei infrastructuri prin intermediul întreprinderii publice Cosco ar fi o eroare strategică”, denunţă pe Twitter Însărcinatul în Uniunea Creştin Democrată (CDU) cu Relaţiile Internţaionale Norbert Röttgen.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.