Poliţia germană a arestat joi şapte persoane suspectate că au fondat o organizaţie teroristă cu scopul de a comite atacuri de mare amploare similare cu cele ale Statului Islamic, iar în Olanda au fost arestate două persoane care ar avea legătură cu această grupare, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cetăţenii respectivi sunt turkmeni, tadjici şi kârgâzi. Ei au fost arestaţi în landul Renania de Nord-Westfalia, din vestul Germaniei. Suspecţii se cunoşteau de mult timp şi au intrat în ţară din Ucraina la scurt timp după începerea războiului din 2022, au declarat procurorii.

Cei şapte au format o organizaţie teroristă în iunie 2022 şi au luat în considerare ţinte din Germania încercând să-şi procure arme. La momentul arestării nu aveau însă planuri concrete pentru un atac, precizează un comunicat al procurorilor.

Cu excepţia cetăţeanului kârgâz, suspecţii arestaţi în Germania strângeau, de asemenea, bani pentru Statul Islamic din aprilie 2022 şi îi transferau în mod repetat fonduri către gruparea din străinătate.

La rândul lor, autorităţile olandeze au arestat joi alţi doi suspecţi care au legătură cu gruparea, un bărbat din Tadjikistan şi soţia sa kârgâză, care locuiau în Olanda din 2022. Bărbatul este suspectat că este membru al Statului Islamic şi că a primit ordinul de a pune la cale un atac, deşi planurile nu erau încă concrete, au precizat procurorii olandezi într-un comunicat separat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.