Şapte angajaţi ai uneia dintre principalele centrale pakistaneze au fost suspendaţi, în uma unei pene uriaşe de curent care a lăsat în weekend întreaga ţară în beznă timp de mai multe ore, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pana a durat până la 18 ore în anumite locuri şi a a fectat toate oraşele mari - inclusiv capitala, Islamabad, marele centru economic Karachi şi a doua cea mai mare aglomeraţie, Lahore.

Cei şapte angajaţi, inclusiv un cadru de conducere, au fost suspendaţi pe motiv de ”neglijenţă”, a anunţat compania care gestionează centrala termică de la Guddu. în provincia Sindh (sud).

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Această centrală, construită în anii '80, este una dintre cele mai mari 20 de centrale din ţară şi produce energie electrică pe bază de păcură şi gaze naturale.

Pana a a fost cauzată de o problemă tehnică, sâmbătă, cu puţin înainte de miezul nopţii, şi a declanşat o reacţie în lanţ care a afectat numeroase centrale electrice.

Penele de curent sunt frecvente în Pakistan, care se confruntă de ani de zile cu o criză energetică cronică şi al cărui sistem de distribuţie este complex şi învechit.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.