Şaisprezece persoane au fost ucise şi cel puţin 35 rănite în noaptea de luni spre marţi, când o serie de lovituri aeriene ruseşti au vizat o închisoare din regiunea Zaporojie din sudul Ucrainei, a declarat şeful administraţiei militare regionale, relatează Reuters.
Clădirile complexului penitenciar au fost distruse, iar casele din apropiere au fost avariate, a declarat Ivan Fedorov pe platforma de mesagerie Telegram.
Potrivit acestuia, forţele ruse au lansat un total de opt lovituri asupra districtului Zaporojie.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
Pe platforma X, şeful de cabinet al preşedintelui Volodimir Zelenski, Andrii Iermak, a denunţat „o nouă crimă de război” din partea Rusiei.
„Trebuie să dăm lovituri economice şi militare regimului lui Putin - care ameninţă, de asemenea, Statele Unite prin unii dintre purtătorii săi de cuvânt - pentru a-l priva de capacitatea sa de a purta un război”, a scris el.
Regiunea Zaporojie, care este parţial ocupată de Rusia, este una dintre cele patru oblasturi pe care Moscova le-a anexat unilateral după invazia pe scară largă a Ucrainei în februarie 2022, dar pe care nu le controlează în totalitate.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...