Ministerul rus al Apărării a declarat luni că a trimis luni un avion de vânătoare pentru a împiedica aeronave de patrulare franceze şi germane să intre în spaţiul său aerian de deasupra Mării Baltice, după ce le-a detectat zburând spre Rusia, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Au fost detectate două ţinte aeriene care se apropiau de frontiera de stat a Rusiei", a precizat Ministerul Apărării în declaraţia sa. "Pentru a identifica ţintele şi pentru a preveni încălcarea frontierei de stat a Rusiei, a fost trimis un avion de luptă Su-27 din cadrul forţelor aeriene ale Flotei Baltice", a adăugat acesta.

Rusia susţine că zborurile erau efectuate de un avion de patrulare german P-3C şi de un avion de patrulare maritimă francez Atlantic-2. După ce avionul rusesc a fost trimis în misiune, iar aeronavele străine s-au îndepărtat de spaţiul aerian al Rusiei, aparatul Su-27 s-a întors la bază, a precizat Ministerul Apărării.

Reuters menţionează că nu a putut verifica deocamdată aceste informaţii.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.