Rusia nu are niciun plan să atace state UE şi NATO, ba chiar este ”pregătită să înscrie juridic acest lucru într-o posibilă soluţie la actuala criză, care să aibă la bază principiul securităţii egale şi indivizibile”, dă asigurări Riabkov la Clubul Vladai

Rusia nu are niciun plan să atace state UE şi NATO, ba chiar este ”pregătită să înscrie juridic acest lucru într-o posibilă soluţie la actuala criză, care să aibă la bază principiul securităţii egale şi indivizibile”, dă asigurări Riabkov la Clubul Vladai

Moscova nu are niciun plan să atace state membre ale NATO şi Uniunii Europene (UE), dă asigurări luni adjunctul ministrului rus de Externe Serghei Lavrov, Serghei Riabkov şi anunţă, citându-l pe preşedintele rus Vladimir Putin, că Moscove ”este chiar pregătită să înscrie juridic acest lucru într-o posibilă soluţie la actuala criză, care să aibă la bază principiul securităţii egale şi indivizibile”, relatează agenţia oficială rusă de presă Tass.

”Noi cu siguranţă nu avem niciun plan de a ataca ţările UE şi NATO. Rusia nu urmăreşte scopurile agresive pe care unii spun că le urmăreşte”, a dat el nasigurări - la o dezbatere, intitulată ”Stabilitate (Non-)Strategică 2025. Un an în securitatea internţaională”, la Clubul Internaţional de discuţii Vladai.

Adjunctul lui Lavrov l-a citat pe liderul de la Kremlin, potrivit căruia Rusia ”este chiar pregătită să înscrie juridic acest lucru într-o posibilă soluţie la actuala criză, care să aibă la bază principiul securităţii egale şi indivizibile”.

”Cu toate acestea, foarte puţine” state membre UE şi state europene membre NATO ” din Europa vor să construiască o astfel de arhitectură care să nu fie împotriva Rusiei ci împreună cu ţara noastră”, a notat el.

”Dacă vor recunoaşte vreodată vreun spaţiu indivizibil de securitate, acesta nu va fi decât al Occidentului colectiv”, a adaugat el.

”Sincer, acest lucru nu inspiră optimism, pentru că arată clar că, chiar şi în cadrul unei politici mai echilibrate a Washingtonului faţă de Rusia, riscurile unei confruntări între Rusia şi NATO rămân semnificative, din cauza acţiunilor inadecvate şi ostile ale ţărilor europene”, a subliniat adjunctul diplomaţiei ruse.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor