Rusia a anunţat luni că a închis Consulatul german de la Sankt Petersburg, ultima dintr-o serie de măsuri în urma deciziei Berlinului de a închide Consulatul rus de la Bonn şi Centrul Cultural rus de la Berlin, după descoperirea unei drone încărcate cu explozivi pe aeroportul din Lepzig, relatează AFP.
”Partea rusă îşi retrage consimţământul funcţionării Consulatului General al Germaniei la Sankt Petersburg, care va trebui să-şi înceteze activitatea până cel mai târziu la 18 septembrie”, anunţă într-un comunicat diplomaţia rusă.
Angajaţii consulatului urmează să părăsească teritoriul Rusiei până cel mai târziu la această dată, precizează ea.
Moscova a anunţat săptămâna trecută închiderea viitoare a Centrelor Culturale germane pe tot teritoriul rus, l-a convocat pe însărcinatul german cu afaceri şi a denunţat ”acţiuni şi declaraţii antiruseşi ale autorităţilor germane”.
Ministerul rus de Externe a precizat luni că angajaţii Institutului Goethe urmează să părăsească Rusia până cel mai târziu la 13 septembrie.
”Autorităţăile germane sunt cele care, o dată în plus, au provocat un nou ciclu de escaladare în relaţiile bilaterale”, apreciază diplomaţia rusă.
Berlinul a anunţat săptămâna trecută închiderea la 18 septembrie a ultimului Consulat rus pe teritoriul german, la Bonn (vest), şi a Centrului Cultural rus de la Berlin, denumit şi ”Casa rusă”.
Germania făcea acest anunţ după ce a acuzat în mod oficial Rusia de o tentativă e atentat - cu o dronă încărcată de explozivi - la începutul lui august pe aeroportul de la Lepzig, o platformă militară-cheie a armatei germane, a NATO şi a ajutorului acordat Ucrainei.
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a acuzat sâmbătă Berlinul de faptul că vrea ”din nou” război împotriva Rusiei.




























