Rusia a anunţat, marţi, că investighează presupusele torturi suferite de soldaţii ruşi luaţi drept prizonieri de război de forţele ucrainene şi eliberaţi în timpul unui schimb de prizonieri cu Ucraina, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Comitetul de Investigaţii al Rusiei verifică actele de tratament inuman al soldaţilor ruşi luaţi prizonieri de către Ucraina”, a transmis acest organism puternic responsabil de anchetele penale din Rusia, într-un comunicat de presă.

Rusia şi Ucraina au realizat mai multe schimburi de prizonieri de război de la ofensiva rusă împotriva vecinului Kievului începând cu 24 februarie. Cel mai recent schimb de prizonieri a avut loc pe 29 iunie şi a implicat 144 de ucraineni şi 144 de ruşi.

Unii dintre prizonierii ruşi eliberaţi cu această ocazie au declarat că au fost victimele a ”numeroase acte de violenţă pe care le-au suferit” în timpul detenţiei, făcând referire la bătăi, tortură cu electroşocuri sau privare de apă sau hrană, potrivit comunicatului.

Rusia a precizat săptămâna trecută că mai are peste 6.000 de prizonieri ucraineni, fără a spune câţi ruşi sunt reţinuţi.

Ucraina acuză Moscova de numeroase crime de război, pe care autorităţile ruse le neagă constant, chiar şi atunci când acuzaţiile sunt documentate cu acurateţe. În schimb, Rusia acuză forţele ucrainene de atrocităţi şi de înscenare a crimelor atribuite armatei ruse.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.