Forţele de apărare aeriană ale Ucrainei au distrus mai multe drone ruseşti care vizau Kievul într-un atac nocturn cu drone, a declarat duminică armata ucraineană, citată de Reuters.
Nu au fost raportate imediat pagube sau răniţi în urma atacului, a postat administraţia militară de la Kiev pe aplicaţia de mesagerie Telegram.
Armata ucraineană a declarat că apărarea sa aeriană a doborât 50 din cele 73 de drone ruseşti lansate peste noapte în regiunile ucrainene.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Forţele aeriene au afirmat pe mesageria Telegram că au pierdut urma a 19 drone, iar alte patru sunt încă în aer.
Martorii Reuters au auzit explozii în Kiev în ceea ce părea a fi unităţi de apărare aeriană în funcţiune.
„UAV-urile (vehicule aeriene fără pilot) zburau în direcţii diferite spre Kiev”, a declarat Serghei Popko, şeful administraţiei militare din Kiev. „Alerta de raid aerian în oraş a durat mai mult de trei ore”.
Rusia nu a comentat atacul.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.