Rusia a desfăşurat două ţarcuri cu delfini militari antrenaţi la baza navală din Sevastopol, în Marea Neagră, cu scopul de a-şi proteja flota de eventuale atacuri subacvatice, potrivit unei evaluări a imaginilor din satelit realizată de Institutul Naval al Statelor Unite (USNI), relatează The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unor imagini satelitare de la baza navală din portul Sevastopol evaluate de Institutul Naval al SUA (USNI), două ţarcuri cu delfini au fost mutate la bază în luna februarie, la începutul invaziei Rusiei în Ucraina.

Rusia antrenează de mult timp delfini în scopuri militare, folosind mamiferele acvatice în vederea recuperării de obiecte sau protejării împotriva scafandrilor inamici.

Baza navală de la Sevastopol este esenţială pentru armata rusă, deoarece se află în punctul sudic al Peninsulei Crimeea, pe care Moscova a anexat-o ilegal în 2014. Potrivit analizei USNI, multe dintre navele ruseşti ancorate la Sevastopol sunt vulnerabile la atacurile submarine, cu toate că se află în afara razei de acţiune a rachetelor.

Ucraina a antrenat, de asemenea, delfini într-un acvariu de lângă Sevastopol în timpul erei sovietice.

Atât SUA, cât şi Uniunea Sovietică au folosit delfinii în timpul Războiului Rece, deoarece au capacităţi de ecolocaţie, care le permit să detecteze obiecte subacvatice, precum minele.

SUA au cheltuit cel puţin 28 de milioane de dolari pentru întreţinerea propriilor trupe de delfini şi lei de mare, care pot fi, de asemenea, antrenaţi.

Programul Sevastopol a fost reactivat în 2012 de Marina ucraineană, dar mamiferele au ajuns în mâinile Rusiei după ce a invadat Crimeea în 2014. Ucraina a cerut returnarea animalelor, însă nu a avut sorţi de izbândă. Agenţia de presă rusă RIA Novosti a relatat că Moscova plănuia să extindă programul de instruire.

În 2014, Marina rusă a anunţat că va achiziţiona încă cinci delfini, lansând un proces de licitaţie pentru un contract de 1.75 milioane de ruble (aproximativ 21.000 de dolari) ca să desfăşoare delfini la baza de la Sevastopol până la sfârşitul verii. Nu este clar dacă delfinii care se presupune că se află în prezent în Sevastopol sunt cei menţionaţi în contract.

Imaginile din satelit din 2018 au arătat că Rusia a folosit delfini şi la baza navală din Tartus, Siria, în timpul războiului din Siria.

Delfinii nu sunt singurele creaturi subacvatice pe care armata rusă le-a antrenat. Se crede că o balenă beluga (n.r. delfin alb) care a fost zărită în largul coastei Norvegiei în 2019 a fost antrenată de Marina rusă. Pescarii au anunţat că o balenă beluga purta hamuri cu rolul de a transporta camere.


 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.