Preşedintele iranian Hassan Rohani a avertizat miercuri că insultarea profetului Mahomed ar putea să provoace ”violenţă”, un avertisment după ce omologul său francez Emmanuel Macron a apărat libertatea caricaturizării profetului, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Insultarea profetului nu este o ispravă. Este imorală. Asta încurajează violenţa”, a declarat Rohani într-un discurs televizat, în cadrul şedinţei săptămânale a Guvernului iranian.

”Este o surpriză că asta vine de la cei care se mândresc cu cultura şi democraţia şi care, chiar dacă fără intenţie, încurajează violenţa şi vărsarea de sânge”, a adăugat el.

Macron a promis, în cadrul unui omagiu naţional adus profesorului de istorie-geografie Samuel Paty, decapitat la 16 octombrie într-un atebtat islamist pentru că le-a arătat elevilor săi la ore caricaturi cu profestul ale revistei Charlie Hebdo, că Franţa nu va renunţa la caricaturi.

”Samuel Paty a fost ucis pentru că islamiştii vor să ne ia viitorul şi ştiu că, prin eroi liniştiţi ca el, ei nu-l vor avea niciodată”, declara Macron.

”FIECARE EUROPEAN ARE O DATORIE FAŢĂ DE PROFET”

Aceste declaraţii au declanşat manifestaţii în numeroase ţări cu populaţie majoritar musulmană şi îndemnuri la boicotarea produselor franţuzeşti.

”Occidentul ar trebui să înţeleagă că (...) insultarea profetului înseamnă insultarea tuturor musulmanilor, a tuturor profeţilor, a tuturor valorilor umane şi călcarea în picioare a eticii”, a avertizat Rohani.

În opinia sa, ”fiecare european are o datorie faţă de profet, pentru că el era profesorul umanităţii”.

Preşedintele iranian a cerut totdată Occidentului ”să înceteze să se amestece în afacerile interne ale muslmanilor”, dacă ”vrea cu adevărat pacea, egalitatea, calmul şi securitatea în societăţile noastre actuale”.

Teheranul l-a convocat pe numărul doi la Ambasada Franţei în Iran, în semn de protest faţă ”insistenţa Parisului de a susţine caricaturile profetului Mahomed, a anunţat marţi într-un comunicat Ministerul iranian de Externe.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.