Uniunea Europeană nu va reînnoi sancţiunile împotriva a trei oameni de afaceri, vizaţi din cauza războiului Rusiei împotriva Ucrainei, atunci când actualele măsuri punitive vor expira în această săptămână, au declarat marţi pentru Reuters patru surse diplomatice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Trioul pe cale de a fi scos de pe listă este format din omul de afaceri rus Grigori Berezkin, miliardarul Farhad Ahmedov şi fostul şef al Ozon, o firmă rusă de comerţ electronic, Aleksandr Şulghin. Liderul militar rus Gheorghi Şuvaev, care a murit anul trecut, va fi, de asemenea, eliminat de pe listă, au declarat sursele.

Una dintre cele patru surse - toate lucrând în domeniul sancţiunilor şi vorbind sub protecţia anonimatului - a declarat că argumentele în cazul lor au fost considerate slabe din punct de vedere juridic, ceea ce înseamnă că UE nu este sigură că vor rezista în instanţă, dacă vor fi contestate.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Ahmedov este implicat în sectorul petrolier şi al gazelor naturale din Rusia, în timp ce Berezkin, un apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin, este implicat într-o serie de domenii, printre care mass-media, infrastructură şi energie, potrivit listei oficiale de sancţiuni a UE.

După invazia rusă din Ucraina de anul trecut, guvernele occidentale au impus Moscovei sancţiuni economice de amploare, inclusiv interdicţii la importurile de petrol rusesc. Sancţiunile individuale care însoţesc aceste sancţiuni generale includ interdicţii de călătorie şi îngheţarea activelor şi se aplică în prezent la aproximativ 1.800 de persoane şi entităţi considerate responsabile sau care au beneficiat de pe urma războiului.

UE are nevoie de unanimitatea celor 27 de state membre ale blocului pentru a impune sancţiuni, care sunt reînnoite la fiecare şase luni. Următoarea serie expiră la 15 septembrie. Aproape 1.600 de persoane şi peste 200 de entităţi se află pe lista de sancţiuni a UE, care datează din 2014, când Rusia a anexat ilegal regiunea ucraineană Crimeea.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.