Anul 2016 a fost un an al cutremurelor politice - de la referendumul privind ieşirea Marii Britanii din UE, până la alegerile prezidenţiale din Statele Unite - ale căror repercusiuni vor fi resimţite, probabil, de generaţii la rând, comentează The Guardian.
Într-un an în care termenul “post-truth” (post-adevăr) a intrat în Dicţionarul Oxford, iar ştirile false au influenţat cursa pentru Casa Albă, faptele şi datele s-au dovedit în cel mai bun caz inutile şi în cel mai rău periculoase. Politicienii cu experienţă nu au reuşit, însă, să înţeleagă această paradigmă.
BREXIT
Când fostul premier britanic David Cameron s-a întors în februarie de la Bruxelles, cu promisiunea unui nou acord cu UE, în baza căruia Marea Britanie urma să aibă un “statut preferenţial” în blocul comunitar.
Printre altele, acordul reducea indemnizaţiile pentru copiii migranţilor din UE care trăiesc în străinătate, de asemenea noii imigranţi urmau să nu aibă acces la ajutoarele sociale pentru o perioadă de mai mulţi ani.
De asemenea, Londra “nu putea fi niciodată obligată la integrare politică”, scria în acord, iar companiile britanice urmau să primească protecţie sporită pentru a nu fi discriminate faţă de cele din Zona euro.
În aceste condiţii, referendumul nu părea să ofere vreo surpriză. Nimeni nu a fost surprins când secretarul pentru muncă Iain Duncan Smith, sau secretarul pentru Transporturi Chris Grayling au anunţat că susţin ieşirea din UE, însă decizia în acest sens luată de Boris Johnson, prietenul lui David Cameron a zguduit Partidul Conservator.
Deja la începerea campaniei, analiştii speculau pe seama implicaţiilor ei pentru Conservatori şi ignorau, în mare măsură, în ce măsură va diviza referendumul ţara.
Liderii campaniei pentru rămânerea în UE au ales să lanseze o serie de avertismente dure în legătură cu ce va însemna ieşirea Regatului Unit din UE. Guvernatorul Băncii angliei, Mark Carney, omul de afaceri Richard Branson, dar şi FMI au subliniat că Brexitul va duce la un Armageddon economic.
Campania pro-UE părea atât de sigură că argumentele sale sunt evidente, încât, atunci când alegătorii au arătat, prin sondaje, că s-au săturat de ameninţări, au refuzat să îi creadă şi l-au adus pe scenă pe preşedintele Barack Obama. Acest lucru nu a făcut decât să ducă la o creştere a taberei pro-Brexit în sondaje.
“Aduceţi-l înapoi pe Obama!”, a spus vesel, la un moment dat, fostul lider al formaţiunii eurosceptice UKIP.
Când eşantioanele pentru sondaje au arătat că mulţi alegători sunt indecişi, liderii taberei pro-UE au crezut că îi pot convinge prin date. “Brexitul va costa 4.300 de lire sterline fiecare familie”, a spus fostul ministru de Finanţe george Osborne, aparent fără să îşi dea seama că nimeni nu vrea să creadă şi cu atât mai puţin să recunoască faptul că ai deciziile de vot mai degrabă cu sufletul decât raţional.
În atmosfera febrilă a anului 2016, ameninţarea că, dacă britanicii vor ieşi din UE vor pierde “finanţare vitală pentru agricultură, cercetare ştiinţifică şi medicală şi programe care fac diferenţa în comunităţile locale” nu a avut nicio şansă în faţa sloganului “Luaţi înapo controlul” al taberei pro-Brexit.
Pentru un moment scurt, campania a părut aproape nostimă, mai ales când activistul politic Bob Geldof şi fostul lider UKIP Nigel Farage şi-au strigat reciproc insulte pe Tamisa, din flotile rivale.
În acea perioadă, toată lumea vorbea de referendum, iar optimiştii au confundat această discuţie naţională cu un moment unificator. Însă cu şapte zile înainte de vot, atmosfera s-a deteriorat. UKIP a prezentat posterul “Breaking Point” (Punctul Critic), o copie aproape exactă a unor imagini dintr-un film nazist de propagandă; câteva ore mai târziu, o parlamentară laburistă tânără şi idealistă, Jo Cox, a fost ucisă în stragă, în circumscripţia sa, de un simpatizant nazist care a strigat sloganul pro-Brexit “Marea Britanie pe primul plan”.
Chiar şi Farage a admis, în privat, că uciderea lui Jo Cox distruge şansele campaniei pentru ieşirea din UE, iar liberalii, deşi profund tulburaţi, au presupus că un astfel de incident grotesc va readuce, cu siguranţă, ţara cu picioarele pe pământ. Toate sondaje de opinie sugerau acelaşi lucru.
S-au înşelat. Pe 23 iunie, 52% dintre britanici au votat pentru haos, scrie The Guardian. În dimineaţa zilei de 24 iunie, premierul David Cameron a demisionat şi chiar şi Boris Johnson părea şocat de rezultat.
În numai câteva zile, Partidul Conservator s-a scufundat într-o bătălie înverşunată pentru putere. Unul dintre candidaţii la funcţia de lider al formaţiunii şi, implicit, de premier al ţării, Andrea Leadsom, a pierdut în momentul în care a spus că este calificată să conducă ţara pentru că este mamă. Astfel, Theresa May a rămas ultima în picioare pe câmpul de luptă şi a devenit premier.
Însă, dacă în Partidul Conservator lupta s-a încheiat relativ repede, Partidul Laburist a fost, practic, distrus. Nemulţumiţi de faptul că liderul laburist Jeremy Corbyn a fost aproape invizibil în campania pentru referendum, peste 60 de parlamentari importanţi au partidului au demisionat. Câteva zile mai târziu, alţi 172 dintre ei au adoptat o moţiune de neîncredere vizândul-l pe Corbyn. Acesta din urmă şi susţinătorii săi au ripostat cu o serie de insulte şi ameninţări, în unele cazuri misogine, online. Când geamul candidatei la conducerea partidului, Angela Eagle, a fost spart cu o cărămidă, orice şansă pentru o politică civilizată a dispărut, scrie The Guardian.
După o vară marcată de lupte în instanţă, acuzaţii de spionaj, mitinguri electorale în stilul concertelor rock şi dispute privind o taxă de vot de 25 de lire sterline, Corbyn a fost reales liderul laburist şi a devenit din nou practic invizibil pe scena politică.
IMIGRAŢIA
Istoricii probabil că se vor contrazice mult timp de acum încolo în legătură cu factorii care au dus la Brexit, dar în mod clar unul dintre ei a fost imigraţia.
Creşterea cu 58% a infracţiunilor rasiste după referendum au confirmat ceea ce rezultatele votului arătaseră deja: compasiunea faţă de migranţi s-a transformat într-o ostilitate provocată de teamă, în timp ce criza de pe continent părea scăpată de sub control.
Ungaria a declarat stare de urgenţă, iar Italia a înlocuit Grecia drept principala destinaţie pentru traficul cu migranţi, după ce Turcia a fost de acord să ia măsuri pentru oprirea fluxului de migranţi către insulele elene.
Acordul este, însă, fragil, în condiţiile în care Ankara acuză Bruxelles-ul că a minţit-o pentru că nu a ridicat vizele pentru turci.
Riscul înecării în Marea Mediterana a crescut de la un naufragiu la 269 de traversări în 2015, la unul la 88 în 2016, dar compasiunea europenilor a scăzut, în condiţiile în care fluxul de migranţi a început să fie asociat cu terorismul islamic.
Şapte dintre cei nouă jihadişti care au comis atentatele din noiembrie 2015, de la Partis, soldate cu 130 de morţi, ar fi ajuns în Europa amestecându-se printre refugiaţii sirieni. În marie, Bruxelles-ul a devenit următoarea ţintă, iar bombele de la aeroport şi o staţie de metrou au ucis peste 30 de oameni şi au rănit alţi 300.
Însă iulie a fost cea mai sângeroasă lună: festivităţile de Ziua Bastiliei s-au transformat într-un masacru la Nisa, unde un tunisian a intrat cu camionul în mulţime, omorând 86 de persoane şi rănind peste 400.
Douăsprezece zile mai târziu, doi jihadişti de 19 ani au obligat un preot de 85 de ani să îngenuncheze în faţa altarului său dintr-o biserică din Normandia şi l-au ucis.
În Germania, un solicitant afgan de azil a lansat un atac într-un tren, un refugiat sirian a aruncat în aer un bar, un altul şi-a ucis o colegă cu maceta, iar un adolescent germano-iranian a deschis focul omorând nouă oameni.
Săptămâna trecută, un solicitant de azil tunisian a intrat cu un camion într-un Târg de Crăciun din Berlin, ucigând cel puţin 12 persoane. El a fost omorât de poliţiştii italieni, la Milano.
În aceste condiţii, măsuri care ar fi părut incredibile în trecut au fost aprobate fără proteste din partea populaţiei. Danemarca a introdus o lege nouă care autorizează confiscarea de bijuterii şi bani aparţinând solicitanţilor de azil, pentru a plăti pentru întreţinerea lor. Staţiunile franceze au interzis costumele de baie burkini, ceea ce a dus la numeroase conflicte între poliţişti înarmaţi şi femeile musulmane de pe plaje. Decizia a fost anulată de instanţă, deşi sondajele de opinie arătau că două treimi dintre francezi erau de acord cu ea.
Când tabăra pentru migranţi de la Calais a fost distrusă, Marea Britanie Britanie a fost de acord că preia minorii neînsoţiţi. Însă tabloidele au început să publice ştiri fataliste despre migranţii care nu “arată” mai mici de 18 ani. În aceste condiţii, un parlamentar conservator a propus să li se facă teste dentare, pentru a stabili dacă merită sau nu să ajungă în Regatul Unit. Propunerea a stârnit controverse aprinse.
ORIENTUL MIJLOCIU
Cei mai mulţi migranţi ajunşi în Europa fug de conflicte provocate de evenimente produse cu ani în urmă şi care nu se limitează la ţările lor. La cincisprezece ani după ce forţele coaliţiei occidentale au declarat război terorismului, după atentatele din 11 septembrie 2001, Afganistanul şi Irakul sunt în continuare blocate într-un haos sângeros. Însă tragedia din Siria a îngrozit lumea anul acesta.
După cinci ani de război civil, Bashar al-Assad rămâne neînfrânt, iar comunitatea internaţională este paralizată.
Scrupulele diplomatice nu au stat, însă, în calea lui Vladimir Putin, care a decis să îl sprijine pe Assad. Orice speranţe iniţiale că raidurile ruse din Siria se vor limita la ţinte ale Statului Islamic au pălit repede, iar Moscova a supus estul Alepului la bombardamente intense.
Bombele au distrus casele civile şi spitalele din cartierele controlate de Alep şi ar fi vizat chiar şi un convoi ONU, omorând mai mulţi civili ca Statul Islamic, potrivit ONG-ului autorizat de ONU Reţeaua Siriană pentru Drepturile Omului.
Lumea a fost cutremurată de imaginea unui băieţel de cinci ani scos din casa sa distrusă, acoperit cu praf gri, în stare de şoc – însă tot nu a acţionat. “Lumea ne-a abandonat”, a spus disperat un locuitor al Alepului.
“Oraşul moare. Rapid, prin bombardament, şi încet, prin foamete şi teamă”, a spus un alt locuitor al oraşului distrus.
În ultima lună a anului, Assad a cucerit Alepul, iar din ruinele unuia dintre cele mai vechi oraşe din lume, Kremlin a renăscut ca superputere globală, afirmă The Guardian.
Iniţial un personaj uşor ironizat în Occident pentru că îi plăcea să pozeze fără cămaşă pe el, Putin poate spune că a fost cel mai influent lider din lume în 2016. Pentru prima dată în istorie, un preşedinte rus a fost acuzat de război informatic pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din SUA.
ALEGERILE PREZIDENŢIALE DIN SUA
Putin a negat acuzaţiile CIA, dar puţini oameni de la Washington se îndoiesc că el s-a aflat în spatele hackerilor ruşi care au atacat conturile de e-mail ale Partidului Democrat, pentru a sustrage şi publica materiale confidenţiale menite să o submineze şi să o pună într-o situaţie dificilă pe Hillary Clinton.
Rivalul său, Donald Trump, a îndemnat chiar Moscova să îi spargă contul. “Rusia, dacă asculţi, sper că vei putea găsi cele 30.000 de e-mailuri care lipsesc”, a declarat el într-o conferinţă de presă din luna iulie.
“Este pentru prima dată când un candidat important la preşedinţie a încurajat activ o putere străină să facă operaţiuni de spionaj împotriva unui oponent politic”, a spus uimit un consilier al lui Clinton.
Aceasta a fost numai una dintre premierele unei campanii electorale pentru Casa Albă fără precedent.
Când Donald Trump a intrat în cursă, puţini şi-au imaginat că magnatul imobiliar devenit star de televiziune, cu patru falimente la activ şi două foste soţii are vreo şansă în faţa celui mai calificat candidat democrat din istorie.
Analiştii credeau că acesta va fi anul în care America va alege prima femeie preşedinte, nu primul lider al lumii libere care nu a avut niciodată o funcţie publică.
Experţii au dat din cap şi au râs în ianuarie, când Trump a spus la un miting: “Aş putea să stau în mijlocul 5th Avenue şi să împuşc pe cineva şi tot nu o să pierd voturi”. Mai mult, fiecare pas ciudat pe care l-a făcut spre alegerile din noiembrie – promisiunea construirii unui zid la graniţa cu Mexicul, pedepsirea femeilor pentru avort, interzicerea accesului musulmanilor în SUA - au consolidat opinia analiştilor că este tot mai departe de Casa Albă.
Convenţia Republicană din luna iulie trebuia să îi ofere respectabilitate lui Trump, dar s-a transformat într-o farsă după ce soţia sa, Melania, a rostit un discurs copiat după cel al lui Michelle Obama, din urmă cu opt ani.
Lucrurile s-au deteriorat şi mai mult când Trump a lansat un atac pe Twitter vizându-i pe părinţii musulmani ai unui soldat american ucis în Irak.
În săptămâna următoare, el a spus că preşedinţia lui Clinton ar putea fi “rezolvată” de “oamenii cu Al Doilea Amendament”, sugerând asasinarea acesteia.
Când presa a publicat o înregistrare video din 2005 cu Trump care se lăuda că agresează sexual femei şi nimeni nu îi face nimic pentru că este faimos, a retaliat invitând trei femei care l-au acuzat pe Bill Clinton de hărţuire sexuală sau viol la următoarea dezbatere prezidenţială.
Înregistrarea a fost doar o “discuţie de vestiar”, potrivit lui Trump. „Nimeni nu are mai mult respect pentru femei ca mine”, a dat el asigurări.
De asemenea, republicanul a ameninţat că o va trimite la închisoare pe Hillary Clinton, dacă va câştiga. Chiar şi fostul secretar pentru Securitate Internă al lui George W. Bush a fost îngrozit: “Seamănă cu ceea ce citim despre dictatori de tinichea în alte părţi ale lumii”.
Trump a respins drept “mincinoase” 12 femei care l-au acuzat că a pus în practică faptele descrise în aşa-numita “discuţie de vestiar”. Unele nici măcar nu arătau suficient de bine pentru a fi hărţuite sexual, a spus mogulul.
În ultimele săptămâni de campanie, a renunţat şi la ultimele măsuri de precauţie, conducând mitinguri la care mulţumea scanda: “Închideţi-o!”, o referire la Hillary Clinton, “Construieşte zidul!” la graniţa cu Mexicul şi “Goleşte mlaştina!”.
Asemeni lui Farage, cu care este prieten, Trump a îndemnat americanii să transforme ziua de 8 noiembrie în “Ziua Independenţei”.
După cum a spus şi Noam Chomsky, “da fiecare dată când Trump face un comentariu urât despre cineva, popularitatea sa creşte. Pentru că este bazată pe ură. Frică şi ură”.
Însă chiar şi al doisprezecelea cea, când FBI a redeschis ancheta privind serverul privat de e-mail folosit de Hillary Clinton când a fost secretar de Stat, sondajele dădeau asigurări că Trump nu are cum să câştige.
Cu toate acestea, pe 8 noiembrie, un bărbat descris drept un “huligan sociopat”, “narcisist”, “demagog periculos” şi “mincinos patologic”, care a avut un scor mai mare ca Hitler într-un studiu realizat de Oxford University privind tendinţele psihopate, a devenit al 45-lea preşedinte al Statelor Unite.
Lumea aşteaptă să vadă dacă preşedintele Trump va guverna aşa cum a făcut campanie. Până acum a numit un petrolist texan şi aliat al lui Putin ca secretar de Stat, un critic al măsurilor antipoluare la conducerea Agenţiei pentru Protecţia Mediului şi un general în retragere poreclit “Câine Nebun” ca şef al Pentagonului. Eroii săi sunt Putin şi Farage, iar mediul său preferat pentru diplomaţie este Twitter.
Într-o perioadă în care echilibrul este mai necesar ca niciodată, partidul său controlează Casa Albă, Camera Reprezentanţilor şi Senatul.
LOVITURĂ DE STAT ÎN TURCIA
Un alt cutremur politic ce a modelat anul 2016 a fost lovitura de stat din Turcia, din noaptea de 15 spre 16 iulie, când un grup de militari a încercat să răstoarne executivul. Guvernul îl acuză pe clericul de opoziţie Fethullah Gulen pentru puciul eşuat şi îi cer Washingtonului extrădarea sa.
Cum Statele Unite au afirmat că o astfel de procedură va dura şi cer dovezi clare privind implicarea lui Gulen, relaţiile SUA-Turcia s-au deteriorat semnificativ.
Pe 20 iulie, Ankara a decretat stare de urgenţă, ceea ce le-a permis autorităţilor să să efectueze o vastă epurare în rândul aşa-numiţilor gulenişti.
Sute de mii de persoane au fost demise în ultimele două luni din rândul procurorilor, judecătorilor, medicilor, profesorilor universitari, academicienilor, soldaţilor, poliţiştilor, funcţionarilor publici, precum şi a jurnaliştilor.
De asemenea, până la 41.000 de suspecţi au rămas până în prezent în custodia autorităţilor turce pentru implicarea în lovitura de stat.
Însă, autorităţile turce susţin că dimensiunea campaniei guvernamentale de epurări este justificată, având în vedere pericolul reprezentat de gulenişti pentru democraţie.
Pe de altă parte, Occidentul este îngrijorat, iar liderii europeni au acuzat Ankara că încearcă să elimine orice fel de opoziţie anti-Erdogan. De asemenea, au ridicat întrebări cu privire la tratamentul ”inuman” la care ar fi supuşi puciştii capturaţi.
În aceste condiţii, acordul privind oprirea fluxului de migranţi către UE este în pericol.
INSTITUŢIILE INTERNAŢIONALE
Între timp, instituţiile globale menite să asigure securitatea au intrat într-un con de umbră. Secretarul general al ONU era, în urmă cu câţiva ani de zile, un personaj nelipsit de pe scena internaţională. Însă singura realizare a lui Ban Ki-moon a fost să facă ONU atât de invizibil încât majoritatea oamenilor nici măcar nu ştiu cine îi va succeda la conducerea organizaţiei în ianuarie. Este vorba despre portughezul Antonio Guterres. Alegerea acestui fost Înalt Comisar pentru Refugiaţi să devină al nouălea secretar a entuziasmat mulţi diplomaţi, care-l consideră un politician experimentat, capabil să depăşească disensiunile care subminează ONU în special cu privire la Siria.
De altfel, oprirea carnagiului sirian este prima dintre priorităţile acestui fost premier portughez, în vârstă de 67 de ani, care doreşte să se avanseze către o soluţie, potrivit unor diplomaţi.
Şefa FMI, Christine Lagarde, a fost găsită vinovată în Franţa pentru pentru neglijenţă în serviciu cu privire la arbitrajul Tapie. Ea nu va fi sancţionată cu închisoare sau amendă, iar faptele nu vor fi trecute în cazierul ei judiciar.
Statele membre NATO nu şi-au plătit contribuţiile în totalitate pentru atât de mult timp încât nici măcar nu pot fi surprinse de faptul că Trump este reticent în a finanţa o instituţie “depăşită” care costă SUA “o avere”, comentează The Guardian.
ASCENSIUNEA POPULISMULUI ÎN EUROPA
Dacă democraţia occidentală liberală a atins punctul culminant la căderea Zidului Berlinului, la finalul acestui an supravieţuirea sa pare pusă sub semnul întrebării, avertizează cotidianul britanic, pecizând că 2016 a fost, practic, “inversul lui 1989”.
Extrema-dreaptă este în ascensiune în toată Europa: Marine Le Pen este unul dintre favoriţii pentru al doilea tur de scrutin la alegerile prezidenţiale din 2017, deşi sondajele sugerează că va fi învinsă de candidatul de dreapta, Francois Fillon.
Chiar dacă Angela Merkel va păstra puterea anul viitor, formaţiunea anti-imigranţi, populistă Alternativa pentru Germania (AfD) ar urma să intre în Parlament.
O Mare Britanie fracturată şi divizată va negocia termenii ieşirii din UE, în uralele tabloidelor, fără o opoziţie funcţională.
În Ungaria, premierul suveranist Viktor Orban, preşedintele Partidului Fidesz (conservator), aflat la putere din 2010, şi-a amplificat în ultimii doi campania cu accente xenofobe împotriva imigraţiei din afara Europei.
Referendumul propus de el pentru interzicerea cotelor de migranţi a eşuat, pentru că nu s-a atins pragul minim de participare. Cu toate acestea, 98% dintre ungurii care s-au prezentat la urne au cerut eliminarea cotelor.
Mai mult, formaţiunea de extremă-dreapta Jobbik este dispusă să susţină demersul lui Orban de a modifica în aceste sens Constituţia, cu condiţia eliminării aşa-numitelor „obligaţiuni pentru rezidenţă”, de care au profitat mii de străini, în special chinezi.
Victoriile unor candidaţi proruşi la alegerile prezidenţiale din Republica Moldova (Igor Dodon) şi Bulgaria (Rumen Radev) a fost percepută drept drept o victorie a Moscovei la graniţele sale.
Cele două scrutine oferă noi dovezi că naţionalismul este în creştere în multe zone ale Globului şi sunt încă o veste bună pentru preşedintele rus Vladimir Putin, care încearcă să slăbească unitatea între naţiunile UE, a afirmat New York Times.
ALEGERILE DIN AUSTRIA
Alegerile prezidenţiale din Austria au fost o adevărată epopee ce a durat aproape un an, din cauza erorilor multiple comise de autorităţile publice
Curtea Supremă a decis la începutul lunii iulie să anuleze rezultatele alegerilor prezidenţiale, care l-au declarat câştigător pe independetul Alexander Van der Bellen, în urma unui proces iniţiat de extremiştii de la Partidul Libertăţii. Magistraţii au descoperit mai multe nereguli tehnice în desfăşurarea procesului electoral, care nu indicau spre comiterea unei fraude de proporţii.
Cancelarul Christian Kern a decis ca alegerile prezidenţiale să fie reluate la începutul lunii octombrie. Însă, scrutinul prezidenţial a fost amânat din nou, după ce autorităţile electorale au descoperit că adezivul de pe buletinele destinate votului prin corespondenţă nu se lipea, iar votul putea să fie prin urmare fraudat.
Autorităţile austriece au aruncat vina asupra unei firme germane, care nu a respectat standardele de calitate în producerea adezivului..
În cele din urmă, în decembrie, candidatul independent Alexander Van der Bellen a obţinut 53,8% din sufragiile valide, învingându-l la mustaţă pe rivalul său de extremă-dreapta, Norbert Hofer, din Partidul Libertăţii, a obţinut 46,2% din voturi.
CARE AU FOST CAUZELE ACESTOR CUTREMURE POLITICE?
După atât de multe şocuri şi atât de mult dramatism, unii au fost tentaţi să perceapă anul 2016 drept o anomalie istorică, ce nu respectă niciun principiu logic. Analiştii cred, însă, că a fost vorba de moştenirea crizei financiare din 2008, care abia acum se cristalizează şi că aceasta este o consecinţă firească a faptului că majoritatea populaţiei lumii nu are suficienţi bani, comparativ cu nivelul de dinainte de criză, în timp ce marile averi sunt concentrate în mâinile a puţini.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
