Multiple atacuri terestre şi un potop de atacuri aeriene au redus ”califatul” Statului Islamic la o rămăşiţă a ceea ce era şi i-au redus luptătorii, în 2016, însă organizaţia jihadistă rămâne în continuare o ameninţare puternică, scrie AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Jihadiştii au pierdut aproape jumătate din teritoriul asupra căruia deţineau controlul în 2014, iar pe multe dintre aceste pierderi le-au suferit anul acesta, în urma unor operaţiuni majore organizate de numeroase forţe şi ţări.

Pierderea unor bastioane simbolice, precum Fallujah, în Irak, şi Dabiq, în Siria, a ştirbit aura Statului Islamic şi a arătat că nu poate apăra locuri pe care le prezenta ca de necucerit şi care erau centrale în mitologia sa.

Jihadiştii au fost respinşi din Ramadi, capitala vastei provincii irakiene Anbar (vest), dar şi de la Manbij, în Siria, considerate zone strategice esenţiale continuităţii teritoriului califatului.

La începutul acestei luni ei au pierdut Sirt, ultimul lor bastion în Libia, o ţară în care jihadiştii sperau să-şi extindă califatul.

În octombrie, zeci de mii de militari irakieni, susţinuţi de atacuri aeriene ale coaliţiei internaţionale conduse de Statele Unite, au lansat o uriaşă operaţiune de recucerire a Mosulului, oraşul în care liderul Statului Islamic Abu Bakr al-Baghdadi şi-a proclamat ”statul”, în iunie 2014.

Situaţia de pe străzile acestui al doilea cel mai important oraş irakian, înţesate de dispozitive explozive capcană şi lunetişti, a fost dură pentru forţele de securitate, însă nu există vreo îndoială că jihadiştii, copleşiţi numeric, îşi vor pierde bastionul.

Operaţiuni în vederea unui asalt asemănător la Rakka - singurul oraş important aflat pe mâna Statului Islamic - au fost lansate în Siria, în vederea pregătirii unei bătălii care ar putea fi ultima luptă a Statului Islamic.

”Pierderea oraşului Rakka va însemna sfârşitul proiectului de construire a unui stat al jihadiştilor şi va lăsa gruparea fără vreun simbol teritorial care să-i justifice numele de stat islamic”, consideră Mathieu Guidere, un profesor de geopolitică în Orientul Mijlociu de la Paris.

Forţe ale puterilor occidentale, ale Turciei, Iranului, Irakului şi kurzilor sirieni, dar şi miliţii şi forţe paralimitare au contribuit, toate, la înfrângerile suferite de Statul Islamic în 2016.

ATACURI TERORISTE

În pofida formidabilului arsenal confiscat de Statul Islamic de la forţele armate şi unor temeri potrivit cărora s-a răspândit în lume printr-o campanie de mediatizare a atrocităţilor comise, gruparea jihadistă nu s-a mai extins, iar până la urmă a fost încercuită.

Potrivit Pentagonului, cel puţin 50.000 de luptători din Statul Islamic au fost ucişi începând din 2014 şi până în prezent - dublu faţă de numărul estimat de coaliţie la proclamarea califatului.

”Aproape trei milioane de oameni şi peste 44.000 de kilometri pătraţi de pământ au fost eliberaţi” de Statul Islamic în 2016, anunţa la începutul lui decembrie comandantul coaliţiei, general-locotenentul Steve Townsend.

Însă, coordonarea între diversele forţe antijihadiste, uneori rivale, are de suferit grav în continuare, iar jihadiştii au arătat în cele două luni de lupte de la Mosul că nu vor fi uşor de învins.

Tacticile lor urbane, bine perfecţionate, şi rezervorul lor de atacatori sinucigaşi, ce pare nesfârşit, sunt considerate o ameninţare, de care se tem inclusiv forţele terestre cel mai bine antrenate şi echipate, la fel ca oricine altcineva.

Statul Islamic a comis, de asemenea, un număr de atacuri prin care a urmărit diversiunea, atât în Irak, cât şi în Siria, într-un efort de a-şi reduce numărul adversarilor şi de a păstra un anumit nivel al iniţiativei, cel puţin în presă.

Astfel, un comando jihadist a dat un asalt spectaculos în Kirkuk, un oraş irakian bogat în petrol, aflat sub controlul kurzilor, iar la începutul acestei luni jihadiştii au recucerit de la forţele regimului sirian oaza oraşului Palmira.

Observatori avertizează de mult timp că o recucerire a teritoriului pe care jihadiştii îl ocupă nu va însemna şi sfârşitul grupării Statul Islamic, care va găsi un teren fertil în instabilitatea Irakului şi Siriei în vederea comiterii unor atacuri viitoare.

”2016 a fost anul declinului Statului Islamic, însă influenţa lui este în continuare mare, deoarece nu se întrevede o soluţie, în special pentru populaţia sunnită din cele două ţări”, subliniază Guidere.

Rămăşiţele Statului Islamic s-ar putea dovedi, în anumite privinţe, mai dificil de înfruntat, în eventualitatea în care organizaţia s-ar transforma într-o grupare clandestină insurgentă care să se concentreze asupra atacurilor teroriste.

Temeri faţă de o întoarcere acasă, în masă, a luptătorilor străini ai califatului reprezintă totodată o sursă de îngrijorare la sfârşitul unui an în care Statul Islamic a revendicat sau susţine că a inspirat atacuri, între alte ţări, în Statele Unite, Franţa, Belgia şi Germania.

”Gruparea pune bazele unei depăşiri a pierderilor teritoriale pe care le-a suferit, prezintă aceste pierderi ca pe nişte eşecuri temporare în Irak şi Siria şi argumentează că Statul Islamic este o stare de spirit în egală măsură în care este un stat care guvernează”, avertiza luna aceasta cabinetul de consultanţă Soufan Group.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.