Statele Unite au încheiat retragerea trupelor din nord-estul Siriei, şi-au redesfăşurat şi redus contingentul militar, pentru a menţine aproximativ 600 de militari staţionaţi în restul ţării, declară secretarul american al Apărării Mark Esper pentru Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Acest anunţ ar putea să însemne sfârşitul unei perioade de incertitudini şi turbulenţe pe tema prezenţei militare americane în Siria, după ce Donald Trump a ordonat iniţial, în octombrie, retragerea trupelor din această ţară devastată de război.

Numărul militarilor americani prezenţi în Siria a fost redus, de atunci, cu aproximativ 40%, de la aproximativ 1.000.

Mark Esper, care a făcut aceste declaraţii la bordul unei avion care-l aducea înapoi în Statele Unite de la Londra, unde a participat miercuri la summitul NATO, a subliniat că dispune în continuare de posibilitatea de a suplimenta sau reduce trupele din Siria, în funcţie de nevoi.

Însă el a sugerat că numărul militarilor staţionaţi în Siria va rămâne ”relativ static” la aproximativ 600 în viitorul apropiat.

Şeful Pentagonului nu a îndepărtat ipoteza unei reduceri în continuare a numărului militarilor americani în Siria, în cazul în care aliaţii europeni ai Statelor Unite contribuie la misiunea în această ţară.

”Coaliţia discută din nou mult. Am putea vedea anumiţi aliaţi vrând să propună trupe”, a declarat el, fără să sugereze că acest lucru este ”iminent”.

”Dacă o ţară aliată, o ţară (membră) NATO, decide să ne dea 50 de oameni, eu aş putea să fiu în măsură să retarg 50 de oameni”, a declarat Esper.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.