Guvernul italian riscă să cadă, a avertizat vineri fostul premier italian Matteo Renzi, care a boicotat o reuniune guvernamentală consacrată unei reforme controversate a justiţiei, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Formaţiunea lui Renzi - Italia Viva - face parte din cadrul coaliţiei aflate a putere la Roma, alături de Partidul Democrat (PD, centru-stânga) şi Mişcarea Cinci Stele (M5S, antisistem), ceea ce îl împiedică să critice Guvernul condus de Giuseppe Conte.

În pofida faptului că partidul este creditat în sondaje cu doar 4%, susţinerea aleşilor Italia Viva este crucială în supravieţuirea Guvernului, mai ales în Senat, unde marja coaliţiei este foarte mică.

Guvernul italian a aprobat joi o reformă a regimului prescrierilor, care prevede încetarea procedurilor judiciare în cazul în care hotărâri judecătoreşti nu sunt pronunţate la timp.

Matteo Renzi, care se opune acestei reforme, l-a îndemnat pe Giuseppe Conte să formeze o nouă coaliţie, după ce premierul a îndemnat la unitate şi la încetarea criticilor.

Dacă Giuseppe Conte ”vrea să formeze o nouă coaliţie, noi nu ne vom opine acestui lucru”, a ameninţat Matteo Renzi într-o înregistrare video difuzată joi.

”Noi vă vom susţine, dar nu ne vom afla niciodată printre cei care renunţă la o idee pentru un fotoliu”, a subliniat el.

Partidul lui Matteo Renzi a ameninţat să depună o moţiune de cenzură împotriva ministrului Justiţiei Alfonso Bonafede, o personalitate respectată în cadrul M5S.

”Dacă se va întâmpla aşa ceva, am să acţionez în consecinţă”, a ameninţat la rândul său Giuseppe Conte, sugerând astfel că ar putea demisiona în cazul în care Renzi îşi pune ameninţarea în practică.

”Noi nu vrem să înlocuim Italia Viva cu alt partid, dar trebuie ca ei săspună în mod clar ce vor”, a mai declarat premierul.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.