Remanierile continuă la Kiev. Rustem Umerov, principalul negociator al Ucrainei şi fost ministru al apărării, va conduce serviciul de informaţii externe. Fostul ministru de interne Ihor Klîmenko devine şef al Consiliului de Securitate

Remanierile continuă la Kiev. Rustem Umerov, principalul negociator al Ucrainei şi fost ministru al apărării, va conduce serviciul de informaţii externe. Fostul ministru de interne Ihor Klîmenko devine şef al Consiliului de Securitate

Preşedintele Volodimir Zelenski l-a numit luni pe principalul negociator al Ucrainei pentru pace la conducerea serviciului de informaţii externe, SZRU, cea mai recentă măsură dintr-o serie de remanieri care a inclus înlocuirea ministrului apărării în iulie, ceea ce a stârnit furia opiniei publice, relatează Reuters.

Zelenski a declarat că Rustem Umerov, mutat în funcţia de şef al serviciilor de informaţii din funcţia sa anterioară de şef al Consiliului de Securitate, va rămâne responsabil de negocierile de pace, însărcinându-l să continue să caute o soluţie diplomatică pentru a pune capăt războiului cu Rusia.

În locul său, fostul ministru de Interne, Ihor Klîmenko, va prelua funcţia de şef al Consiliului de Securitate.

Zelenski a efectuat o serie de schimbări în posturile de vârf ale administraţiei sale, începând cu o demisie bruscă a cabinetului, luna trecută, care a inclus înlocuirea ministrului apărării, Mîhailo Fedorov. Ulterior, sub presiunea opiniei publice, a fost nevoit să-l înlocuiască şi pe comandantul militar suprem, Oleksandr Sîrski.

Demiterea lui Fedorov, un susţinător în vârstă de 35 de ani al războiului cu drone de înaltă tehnologie, a stârnit o furtună de critici, susţinătorii săi ieşind în stradă pentru a cere reinstalarea sa.

Reorganizarea efectuată de Zelenski a fost considerată pe scară largă ca fiind insuficient explicată, iar luni el a oferit puţine justificări pentru această ultimă măsură. Aceasta îi asigură un post lui Klîmenko, care fusese menţionat ca posibil înlocuitor al ministrului apărării, dar nu a mai fost luat în calcul.

Criticii îl acuză pe Zelenski că roteşte acelaşi cerc restrâns de aliaţi în funcţiile de vârf. El a declarat că scopul reorganizării pe care a iniţiat-o în iulie a fost acela de a se pregăti mai bine pentru o altă iarnă grea, întrucât se aşteaptă ca Rusia să lanseze atacuri intense asupra sistemului energetic al Ucrainei.

Umerov, care a ocupat funcţia de ministru al apărării între 2023 şi 2025, a condus delegaţia ucraineană la rundele de negocieri de pace care, până în prezent, au adus puţine rezultate concrete. De asemenea, el se ocupă de negocierile privind contractele pentru drone, promovând tehnologia ucraineană, dovedită în luptă, în rândul aliaţilor săi.

Potrivit Ukrainska Pravda, preşedintele a menţionat la o întâlnire cu diplomaţii că, în prezent, Ucraina are deja astfel de acorduri cu nouă ţări şi poartă negocieri cu încă 15. Acestea prevăd nu doar exportul de drone ucrainene, ci şi integrarea tehnologiilor naţionale de apărare bazate pe drone în sistemele de apărare ale ţărilor partenere. „Umerov va coordona această activitate, nu doar în Orientul Mijlociu”, a precizat Zelenski.

Postul de şef al serviciilor de informaţii externe era vacant de câteva luni. Pe 4 februarie, Zelenski l-a numit pe primul adjunct al Serviciului de Informaţii Externe, Oleg Lugovski, în funcţia de şef interimar al Serviciului de Informaţii Externe, după ce la începutul anului, Zelenski l-a demis pe Oleg Ivaşcenko din funcţia de şef al SZRU şi l-a numit şef al Direcţiei Generale de Informaţii.

În noiembrie 2025, anchetatorii Biroului Naţional Anticorupţie l-au suspectat pe omul de afaceri şi cofondatorul studioului „Kvartal 95”, Timur Mindici, colaborator de lungă durată a lui Zelenski, de înfiinţarea unei organizaţii criminale, de spălarea fondurilor obţinute prin mijloace ilegale, precum şi de exercitarea unei influenţe ilegale asupra fostului ministru al apărării, Rustem Umerov.

Tot atunci, din înregistrările lui Mindici în dosarul supranumit „Midas” a reieşit că acesta a făcut personal lobby pe lângă Umerov în favoarea intereselor companiei „Milicon UA”, care a achiziţionat 75.000 de veste antiglonţ pentru Forţele Armate ale Ucrainei. În acelaşi timp, calitatea vestelor antiglonţ a ridicat o serie de întrebări şi, în urma presiunilor exercitate de Consiliul Anticorupţie al Societăţii Civile din cadrul Ministerului Apărării, contractul a fost reziliat.

Umerov însuşi a declarat că, în calitate de ministru al apărării, nimeni nu l-a „influenţat”, dar a recunoscut că s-a întâlnit cu Timur Mindici în legătură cu contractul privind vestele antiglonţ, susţinând că acest contract a fost reziliat din cauza neconformităţii.

În prezent, funcţia de ministru interimar al apărării este deţinută de Evhenii Hmara, şeful SBU, serviciul de securitate al Ucrainei. 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră