Catalonia este şi va rămâne o parte esenţială a Spaniei, a declarat vineri seară Regele Spaniei Felipe al VI-lea, calificând acţiunile liderilor catalani drept "o tentativă de secesiune inacceptabilă", transmite BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

El a declarat cu prilejul unei ceremonii care a avut loc la Oviedo că guvernul catalan provoacă o ruptură, iar Spania va rezolva această problemă "prin intermediul instituţiilor democratice legitime", aceasta fiind a doua intervenţie a sa cu privire la criza catalană.

În discursul rostit la Ovideo, suveranol spaniol a descris Catalonia drept "o parte esenţială a Spaniei secolului 21".

"Nu vrem să renunţăm la ceea ce am construit împreună", a afirmat el.

Discursul regelui are loc în contextul în care Cabinetul premierului Mariano Rajoy se pregăteşte să se reunească sâmbătă pentru a stabili strategia în vederea preluării controlului direct asupra Cataloniei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.