Rebelii Houthi susţin că au atacat încă un petrolier saudit în Marea Roşie

Rebelii Houthi susţin că au atacat încă un petrolier saudit în Marea Roşie

Rebelii Houthi din Yemen au declarat miercuri că au atacat un al doilea petrolier saudit, de data aceasta în Golful Aden, în cadrul blocadei pe care au anunţat-o împotriva flotei saudite, relatează AFP.

Purtătorul de cuvânt militar al grupării Houthi, Yahya Saree, a precizat că nava „Daisy” a fost ţinta unei rachete balistice, după ce, mai devreme în cursul zilei, anunţase că un alt petrolier saudit fusese ţinta unui atac în largul oraşului Yanbu, un port strategic saudit de la Marea Roşie.

Arabia Saudită nu a confirmat niciunul dintre cele două incidente, potrivit Reuters.

Yahya Saree nu a precizat când au avut loc atacurile.

Mişcarea Houthi a impus o blocadă navală asupra Arabiei Saudite în Marea Roşie încă de luna trecută, ca răspuns la ceea ce a descris drept un asediu saudit asupra Yemenului, o acuzaţie pe care Riadul a negat-o.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră