Kremlinul a acuzat luni că planul NATO de a-şi consolida semnificativ capacităţile de apărare aeriană şi antirachetă este de natură agresivă şi va fi realizat pe cheltuiala contribuabililor europeni, cărora li se cere să plătească pentru a dezamorsa o ameninţare care nu există, relatează TASS şi Reuters.
„Acum, Alianţa Nord-Atlantică, după ce a renunţat la toate măştile, îşi demonstrează în toate modurile posibile esenţa de instrument de agresiune şi confruntare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, subliniind că NATO dovedeşte astfel că nu este doar un instrument pentru menţinerea stabilităţii şi securităţii, aşa cum susţine.
Peskov a spus că alianţa a fost creată pentru confruntare şi a încercat să îşi mascheze adevărata natură, pe care acum o arată în plină forţă.
Reacţia Kremlinului a venit după ce secretarul general al NATO, Mark Rutte, care presează membrii să-şi crească cheltuielile pentru apărare la 3,5% din PIB şi să aloce încă 1,5% pentru cheltuieli mai ample legate de securitate, urma să declare luni, într-un discurs la Londra, că alianţa are nevoie de o creştere cu 400% a capacităţilor de apărate aeriană şi antirachetă.
Întrebat despre declaraţiile planificate ale lui Rutte privind apărarea aeriană şi antirachetă, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat reporterilor: „(NATO) nu este un instrument pentru menţinerea stabilităţii şi securităţii pe continent. Este un instrument creat pentru confruntare şi care şi-a ascuns până acum adevărata natură. Acum îşi arată adevărata faţă”.
Peskov s-a arătat preocupat că cei care vor avea de suferit vor fi contribuabilii europeni. „Contribuabilii europeni îşi vor cheltui banii pentru a dezamorsa o ameninţare care, potrivit lor, provine din ţara noastră, dar care nu este altceva decât o ameninţare efemeră”, a declarat Peskov.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.