Războiul din Ucraina ”se poate încheia prin negocieri directe” între preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi preşedintele rus Vladimir Putin, a declarat, joi, Mihailo Podoliak, consilierul prezidenţial ucrainean, relatează CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Mihailo Podoliak, consilierul preşedintelui Ucrainei, a spus că, deşi desfăşurarea negocierilor este posibilă, aşteaptă să evalueze cum va progresa ofensiva militară a Rusiei în estul ţării în zilele următoare.

”Echipa de avocaţi, consultanţi şi grupul de negocieri din partea ucraineană lucrează la acest aspect”, a spus el.

”În consecinţă, sperăm că poziţiile preşedintelui Volodimir Zelenski vor fi extrem de puternice în cadrul acestor negocieri”, a mai subliniat oficialul ucrainean.

Rusia şi-a mutat forţele în regiunea Donbas, din estul Ucrainei. Atât Kievul, cât şi Moscova au descris această repoziţionare ca fiind o bătălie majoră cu scopul de a prelua controlul asupra estului Ucrainei.

”Au suficiente resurse, suficiente rachete, din păcate, continuă să ne bombardeze oraşele. Încă au personal şi echipamente de care nu le pasă că le-au distrus pe câmpurile noastre. Aşadar, să aşteptăm puţin, apoi vom putea judeca poziţiile părţilor, în primul rând pe cea a preşedintelui Ucrainei, la viitoarele întâlniri bilaterale”, a mai precizat el.

Podoliak a adăugat va deveni mai clar cum poate evolua situaţia în următoarea săptămână şi jumătate.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.