Răspunsul pompierilor în incendiul de la Turnul Grenfell din Londra, soldat cu moartea a 72 de persoane în iunie 2017, a fost marcat de ”lacune grave”, se subliniază într-un raport oficial, citat marţi de presa britanică, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Eu identific un anumit număr de lacune grave în răspunsul Brigăzii Pompierilor din Londra, atât în funcţionarea sălii de control, cât şi pe teren, la incident”, declară preşedintele Comisiei de anchetă, Martin Moore-Bick, în acest raport, potrivit unor fragmente citate de agenţia britanică de presă Press Association (PA).

Documentul - de 1.000 de pagini - urmează să fie publicat miercuri, însă a fost prezentat familiilor victimelor luni, iar fragmente au fost divulgate în presă.

Martin Moore-Bick apreciază că această dramă s-ar fi putut solda cu mai puţini morţi, în cazul în care anumite decizii ar fi fost luate mai devreme.

El critică mai ales decizia pompierilor de a le cere locuitorilor să rămână în locuinţe după izbucnirea incendiului, chiar înainte de ora locală 1.00, după care aceştia şi-au schimat strategia la ora locală 2.47.

”Această decizie ar fi putut să fie luată între orele (locale) 1.30 şi 1.50 şi ar fi cauzat probabil mai puţine decese”, subliniază Martin Moore-Bick.

La 14 iunie 2017, incendiul a izbucnit în toul nopţii, în bucătăria unui apartament de la etajul al patrulea, de la un frigider defect.

Flăcările au devorat rapid imobilul cu 24 de etaje, iar locuitorii din cartier au văzut, neputincioşi, zeci de rezidenţi rămânând prizonierii sinistrului.

Preşedintele Comisiei de anchetă apreciază că ”pregătirea şi organizarea Brigăzii de Pompieri din Londra în vederea unui incendiu ca cel de la Turnul Grenfell era grav neadecvată”.

Subliniind curajul pompierilor, el o acuză pe conducătoarea lor Dany Cotton de faptul că a dat dovadă de o ”incredibilă lipsă de sensibilitate”, după ce aceasta a declarat într-o audiere că ar lua aceleaşi decizii în cazul în care ar retrăi acea noapte tragică.

El îşi exprimă îngrijorarea cu privire la riscul ca serviciile de salvare ”să nu înveţe lecţia” acestei drame.

Dany Cotton a anunţat în iunie că se pensionează.

O purtătoare de cuvânt a pompierilor a refuzat să comenteze pe marginea divulgărilor în presă, înainte de publicarea oficială a raportului.

Comisia de anchetă s-a declarat, într-un mesaj postat pe Twitter, ”dezamăgită” de aceste divulgări, fără să facă alte comentarii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.