Liderul separatist al Cataloniei Quim Torra a declarat sâmbătă că va continua să acţioneze în vederea secesiunii, la sfârşitul unei tutele de şapte luni a Madridului, în urma eşecului proclamării independenţei anul trecut, relatează The Associated Press.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Acest Guvern acceptă însărcinarea de a continua mandatul în vederea formării unui stat independent”, a declarat Quim Torra după ce Cabinetul său a depus jurământul.

Formarea unui Guvern catalan a pus capăt tutelei autorităţilor centrale spaniole, impusă după declararea ilegală a independenţei, în octombrie, de către Parlamentul catalan.

Torra şi-a reiterat de asemenea solicitarea deschiderii unor negocieri cu noul premier spaniol Pedro Sanchez, care a depus la rândul său jurământul sâmbătă şi a promis să se întâlnească cu Torra.

“Pedro Sanchez, hai să discutăm, să ne asumăm riscuri amândoi, hai să ne aşezăm la masă şi să discutăm, de la Guvern la Guvern”, a declarat Torra.

Guvernul catalan a depus jurământul sâmbătă, punând astfel capăt unei perioade de şapte luni de tutelă a autorităţilor centrale de la Madrid, în urma eşecului proclamării independenţei acestei bogate regiuni din nord-vestul Spaniei.

Madridul a destuit Guvernul regional de la Barcelona şi a preluat controlul asupra Cataloniei în urma proclamării unei ”republici catalane” în Parlamentul regiunii, în octombrie.

Puterile extraordinare acordate Guvernului fostului premier Marianp Rajoy de Senat în această regiune care se bucură de o largă autonomie, revin de-acum Guvernului regional, în urma organizarii alegerilor regionale.

Separatiştii, care au obţinut o victorie în scrutinul din decenbrie, l-au ales pe preşedinte al regiunii pe Quim Torra.

Membri ai fostului Guvern separatist urmează să fie judecaţi, între alte acuzaţii de rebeliune. Mulţi dintre ei sunt în detenţie, iar alţii au fugit din ţară.

Liderul socialist spaniol Pedro Sanchez a fost învestit sâmbătă premier de regele Felipe al VI-lea.

El a depus jurământul într-o ceremonie la Palatul Zarzuela, la o zi după adoptarea unei moţiuni de cenzură contra predecesorului său Mariano Rajoy, în urma unui uriaş dosar de corupţie al Partidului Popular (PP, conservatori).

Parlamentul a înlocuit Guvernul Rajoy vineri, cu 180 la 169 de voturi, cu un Guvern condus de Sanchez. Un parlamentar s-a abţinut.

Spania este a patra cea mai importantă economia din zona euro şi un membru influent al Uniunii Europene (UE).

Sanchez şi Partidul său Socialist (PSOE) sunt susţinători loiali ai UE şi monedei unice.

Sanchez, în vârstă de 46 de ani, este al şaptele premier de la întoarcerea Spaniei la democraţie, în urma morţii fostului dictator Francisco Franco în 1975.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.