Preşedintele rus Vladimir Putin va discuta luni separat cu liderii Israelului, Iranului, Siriei şi Egiptului, precum şi cu preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, a declarat consilierul pentru politică externă de la Kremlin, Iuri Uşakov, citat de Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Va fi prima dată când Putin vorbeşte cu conducerea Israelului de la lansarea atacului Hamas din 7 octombrie.

Putin a vorbit deja la telefon cu preşedintele iranian Ebrahim Raisi şi cu preşedintele sirian Bashar al-Assad.

De asemenea, el intenţionează să vorbească cu preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi.

Un comunicat anterior referitor la discuţia dintre Putin şi preşedintele Siriei, Bashar al-Assad, preciza că cei doi "au cerut încetarea bombardamentelor asupra Fâşiei Gaza şi a strămutării forţate a locuitorilor ei".

Putin poartă aceste discuţii înainte de a pleca în China, unde va participa, marţi şi miercuri, la summitul Noilor Drumuri ale Mătăsii şi se va întâlni cu preşedintele Xi Jinping.
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.