Vladimir Putin i-a sărit miercuri în ajutor lui Donald Trump - acuzat că a exercitat presiuni asupra omologului său ucrainean Volodimir Zelenski în vederea eliminării rivalului său politic Joe Biden - şi a declarat că nu vede ”nimic compromiţător” în convorbirea telefonică a celor doi, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Eu nu văd nimic compromiţător în conversaţia dintre Trump şi Zelenski”, a declarat Vladimir Putin, referindu-se la acest apel telefonic din cauza căruia preşedintele republican este anchetat în vederea destituirii.

Donald Trump a cerut doar ”o anchetă cu privire la o posibilă schemă de corupţie a unui fost membru al administraţiei prezidenţiale. Orice şef de stat ar fi făcut la fel”, a adăugat liderul de la Kremlin, care s-a exprimat la un forum pe tema energiei.

Democraţii americani au lansat în urmă cu opt zile o anchetă în vederea destiturii celui de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite.

Ei îl acuză că i-a cerut omologului său ucrainean, într-o convorbire la telefon, la 25 iulie, să anchete cu privire la fostul vicepreşedinte democrat Joe Biden, bine plasat să-l înfrunte în alegerile prezidenţiale din 2020.

Însăm în ochii lui Vladimir Putin, adversarii săi politici ”folosesc orice pretext pentru a-l ataca pe preşedintele Trump. Iar azi este Ucraina”.

”Acest lucru confirmă încă o dată că noi nu aveam nicio legătură. Ei căutau doar un pretext”, a continuat Putin, referindu-se la acuzaţi de amestec rus în alegerile americane din 2016.

Întrebat dacă Rusia intenţionează să se amestece în alegerile prezidenţiale din 2020 în Statele Unite, Putin a răspuns ironic.

”Am să vă încredinţez un secret: da! O vom face fără îndoială. Dar nu spuneţi nimănui”, a declarat preşedintele rus în aplauzele sălii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.