Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, va discuta marţi, la Moscova, despre situaţia din Orientul Mijlociu cu preşedintele palestinian Mahmoud Abbas, a anunţat Kremlinul luni seara, relatează Reuters.
"Este de aşteptat să aibă loc un schimb de opinii cu privire la situaţia din Orientul Mijlociu în lumina agravării actuale a conflictului palestiniano-israelian şi a catastrofei umanitare fără precedent din Fâşia Gaza", a declarat Kremlinul într-o postare pe aplicaţia de mesagerie Telegram.
Abbas se află la Moscova într-o vizită care ar urma să dureze până miercuri şi va pleca apoi în Turcia pentru discuţii cu preşedintele Recep Tayyip Erdogan.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
Rusia, care are legături strânse atât cu liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, cât şi cu liderii arabi, inclusiv cu prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman, a condamnat uciderea recentă a liderului Hamas Ismail Haniyeh, făcând apel la toate părţile să se abţină de la destabilizarea şi mai accentuată a situaţiei din Orientul Mijlociu.
De asemenea, Moscova a reproşat în mod repetat Occidentului că ignoră necesitatea unui stat palestinian independent în cadrul frontierelor din 1967.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.