Preşedintele francez în exerciţiu, Emmanuel Macron, estimează marţi că omologul său rus, Vladimir Putin, a ”decis să nu se oprească” în Ucraina, deoarece ”are nevoie, pentru el, de o victorie militară”, în pofida faptului că ”şi-a dat seama că Ucraina nu se va supune”, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În acest context, oraşul Mariupol (est), asupra căruia se concentrează armata rusă, ”poate că este un punct de fixaţie, din cauză că este un simbol al Ucrainei care-i este refuzat”, apreciază şeful în exerciţiu al statului francez într-un interviu publicat de săptămânalul Le Point.

Concentrându-şi ofensiva în Donbas, Putin încearcă ”să obţină o victorie şi să vizeze o defilare militară glorioasă la 9 mai, o dată foarte importantă pentru el şi pentru Rusia”, apreciază Macron.

În acest sens, ”eu cred destul de puţin în capacitatea noastră de a-l aduce la masa negocierilor pe termen scurt”, declară el.

Emmanuel Macron îşi justifică, în acest interviu, numeroasele discuţii la telefon cu Putin.

”Dacă nu mai vorbeşte cu nimeni, atunci nu ştim până unde poate să meargă. Este obsesia mea cu el, i-o spun de fiecare dată. Atunci când intri în acest ciclu de violenţe, cel mai greu este să te opreşti. Pericolul este să treacă în ireversibil”, declară preşedintele francez.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.