Rusia îşi modernizează arsenalul nuclear şi îşi menţine forţele strategice la cel mai înalt nivel de pregătire, în condiţiile în care Occidentul duce un "război hibrid" împotriva sa, a declarat marţi Vladimir Putin, care susţine, pe de altă parte, că este dispus să negocieze cu Occidentul pe tema Ucrainei, dar numai dacă se ţine cont de propriile interese ale Moscovei, relatează agenţiile Reuters şi TASS.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Liderul de la Kremlin, care candidează pentru al şaselea mandat la alegerile prezidenţiale din martie 2024, a proclamat că toate încercările de a provoca înfrângerea strategică Rusiei au fost zădărnicite.

El a afirmat că Rusia şi-a modernizat aproape în totalitate arsenalul nuclear strategic, reluând retorica nucleară în timp ce se lăuda că războiul din Ucraina s-a întors în favoarea Rusiei.

Declaraţiile au fost făcute la o reuniune cu oficiali ruşi cu rang înalt din domeniul apărării, inclusiv ministrul Serghei Şoigu.

Rolul arsenalului nuclear aerian, maritim şi terestru al Rusiei în asigurarea echilibrului de putere "a crescut considerabil" în contextul "apariţiei unor noi riscuri politico-militare", a declarat Putin. În acest an, proporţia de arme moderne în cadrul forţelor nucleare "a crescut la 95%, iar cea a componentei navale la aproape 100%", a arătat Putin. "Facem ceea ce credem că este necesar, ceea ce dorim" pe câmpul de luptă, a mai spus el, dând asigurări că Ucraina "suferă pierderi grele şi şi-a risipit în mare parte rezervele".

Pe de altă parte, el a spus că operaţiunea militară specială - numele folosit de Moscova pentru războiul pornit împotriva Ucrainei - deşi a distrus mitul invulnerabilităţii echipamentului militar occidental, a scos la iveală o serie de minusuri ale armatei ruse şi de aceea este necesar să se mărească numărul de drone, de sateliţi şi să se îmbunătăţească apărarea aeriană, a punctat Vladimir Putin la reuniunea conducerii Ministerului Apărării.

"Am vorbit despre asta de multe ori, evoluţia operaţiunii militare speciale a scos la iveală problemele. Astfel, este necesar să restructurăm serios activitatea sistemului de comunicaţii, să folosim mai eficient mijloacele moderne de recunoaştere, de desemnare a ţintelor şi de luptă contra-artilerie, să dezvoltăm capacităţile constelaţiei noastre de sateliţi - nu doar în zona districtului militar de nord-est, ci şi la nivel global", a declarat Putin. "Va trebui să creştem serios producţia şi livrările de proiectile de înaltă precizie şi de drone de diferite tipuri", a adăugat el.

Liderul de la Kremlin a subliniat însă că au loc schimbări şi se întâmplă "destul de rapid", dar "încă mai trebuie să lucrăm la asta, trebuie să consolidăm această tendinţă", a punctat el.

"Activitatea de apărare aeriană necesită, de asemenea, îmbunătăţiri", a mai spus Putin.

PUTIN, GATA DE NEGOCIERE?

Rusia este dispusă să negocieze cu Europa, SUA şi Kievul, dar numai pe baza propriilor interese, a declarat, pe de altă parte, liderul rus. "Şi în Ucraina - cei care sunt agresivi faţă de Rusia - , şi în Europa, şi în Statele Unite, ei vor să negocieze. Să negocieze! Dar noi o vom face numai (pe baza) intereselor noastre", a declarat el. "Nu vom renunţa la ceea ce este al nostru", a avertizat liderul de la Kremlin.

Putin, care a trimis trupe în Ucraina în 2022, a declarat în repetate rânduri că ar fi dispus să vorbească despre pace, deşi oficialii occidentali spun că aşteaptă alegerile prezidenţiale americane din noiembrie înainte de a face un efort real.

Rusia controlează 17,5% din teritoriul care a fost recunoscut la nivel internaţional fiind al Ucrainei, odată cu prăbuşirea Uniunii Sovietice în 1991. Rusia a anexat Crimeea în 2014, iar anul trecut a proclamat că încă patru regiuni din Ucraina  - pe care trupele sale le controlează doar parţial - fac parte din Rusia.

Pe de altă parte, Kievul spune că nu va renunţa la luptă până când până ultimul soldat rus nu va fi expulzat de pe teritoriul Ucrainei.

Putin a acuzat Statele Unite că exploatează Europa pentru propriile interese şi a dat asigurări că Rusia nu plănuieşte un război împotriva Europei. El a spus însă că aderarea Ucrainei la NATO "nu este acceptabilă pentru Rusia nici peste 10 ani, nici peste 20". Ţările occidentale s-au comportat "în afara legii" după lovitura de stat din Ucraina din 2014 şi au obligat Rusia să răspundă, a afirmat Putin.

"Au acţionat şi au mers în ilegalitate pur şi simplu. În 2014, au dat o lovitură de stat şi au mers mai departe cu această anarhie. Ei bine, pur şi simplu ne-au obligat să răspundem la această anarhie" - a spus şeful statului rus.

"Aceasta este alegerea lor, alegerea popoarelor din Europa, noi nu ne-am amestecat niciodată, nu ne amestecăm şi nu ne vom amesteca. Dar ceea ce vom face mai exact este că ne vom apăra interesele", a declarat Putin. În acelaşi timp, şeful Kremlinului a acuzat SUA că au împiedicat Rusia să-şi construiască relaţii cu Ucraina "într-un mod normal, politic".

PUTIN MIZEAZĂ PE ERODAREA LIDERILOR EUROPENI

Iar în Europa, susţine el, populaţia începe să realizeze că este folosită de SUA pentru propriile interese. "Este treaba lor, noi nu vom interveni acolo", a subliniat liderul de la Kremlin.

SUA au "divizat" Rusia şi Europa, transferând asupra celei din urmă "povara responsabilităţii financiare" pentru situaţia legată de Ucraina. "Iar generaţia fără curaj şi fără caracter a politicienilor de astăzi din Europa nu poate rezista", crede Putin.

Ucraina "a lucrat separat", mizând pe naţionalişti şi permiţându-le să transforme "foşti nazişti în eroi naţionali, cum ar fi Bandera şi alţii ca el", a continuat Putin. Rusia a trebuit să se implice în conflict pentru a proteja poporul, în timp ce Occidentul "privea cu plăcere".

Acum, SUA girează "ameninţarea rusă", temându-se să nu-şi piardă statutul de stăpân pe continentul european, dar Federaţia Rusă nu a avut şi nu are de gând să atace ţările Alianţei Nord-Atlantice: "De ce avem nevoie de aceste ţări NATO? Nu avem nevoie de ele - nu am avut niciodată nevoie de ele, nu avem nevoie de ele acum şi nu vom avea nevoie de ele în viitor", a afirmat Putin.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.