Proiectul de lege care legalizează avortul, examinat în Parlamentul irlandez

Proiectul de lege care legalizează avortul, examinat în Parlamentul irlandez
Proiectul de lege care legalizează avortul, examinat în Parlamentul iralndez (Foto: Twitter)

Parlamentul irlandez a început să examineze proiectul de lege care legalizează avortul în Irlanda, în urma unui referendum istoric, în mai, care a abrogat interzicerea constituţională a întreruperii voite a sarcinii, relatează AFP.

”Sunt hotărât ca astăzi, acum, să începem un nou capitol în sănătatea femeilor”, a declarat ministrul Sănătăţii Simon Harris în deschiderea dezbaterilor.

Irlandezii au aprobat prin referendum, cu o majoritate de peste 66%, pe 25 mai, liberalizarea avortului - un nou ”seism” cultural în această mică ţară cu 4,7 milioane de locuitori, cu o puternică tradiţie catolică, la trei ani după legalizarea căsătoriei între persoane de acelaşi sex.

Aceasta a fost o manifestare ”răsunătoare a respectului şi susţinerii femeilor”, a apreciat Simon Harris

Prin referendum s-a abrogat al 8-lea amendament al Constituţiei irlandeze care impunea, în 1983, tabuul avortului în Irlanda. El a fost înlocuit cu al 36-lea amendament, deschizând astfel calea către întreuperea voită a sarcinii.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră