Parlamentarul Adam Schiff, care conduce acuzarea în procesul destituirii lui Donald Trump, s-a declarat duminică ameninţat de preşedintele republican, care a scris pe Twitter că alesul democrat trebuie ”să plătească preţul”, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Schiff vicleanul este un politician corupt şi se pare un om foarte strâmb. El nu a plătit preţul, pentru moment, pentru ceea ce a făcut ţării noastre”, a scris duminică pe Twitter Donald Trump.

Adam Schiff a reacţionat apoi la NBC News.

Întrebat dacă ia tweetul lui Trump drept o ”ameninţare”, parlamentarul democrat a răspuns ”cred că este menit să fie” o ameninţare.

Preşedinte al Comisiei însărcinate cu Informaţiile în cadrul Camerei Reprezentanţilor, un fost procuror şi absolvent al Universităţii Harvard, Adam Schiff a devenit oaia neagră a locatarului Casei Albe, conducând ancheta care a condus la inculparea (”impeachment”) şefului statului american.

Reprezentantul democrat a fost desemnat apoi drept procuror-şef în procesul destituirii lui Trump în Senat, ale cărui dezbateri continuă luni.

Atunci când a prezentat rechizitoriul, miercuri, Adam Schiff l-a acuzat pe Donald Trump de faptul că a încercat să ”trişeze” în vederea obţinerii unui al doilea mandat la Casa Albă, exercitând presiuni asupra Ucrainei pentru ca Kievul să deschidă o anchetă cu privire la potenţialul său rival democrat în alegerile prezidenţiale de la 3 noiembrie Joe Biden.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.