Camera Reprezentanţilor SUA a adoptat miercuri un text care prevede finanţarea serviciilor federale până la 23 decembrie şi amână astfel cu o săptămână spectrul unei paralizii a statului federal, celebrul „shutdown”, potrivit AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cu 224 de voturi pentru (inclusiv cele a nouă republicani) şi 201 voturi împotrivă, textul se îndreaptă acum către Senat.

Există o urgenţă: Congresul are termen până vineri seara, la miezul nopţii, să adopte o nouă lege financiară, altfel toate finanţările pentru serviciile federale vor fi tăiate brusc.

Ministerele dar şi parcurile naţionale, anumite muzee şi o multitudine de organizaţii ar fi afectate, forţând sute de mii de angajaţi la şomaj tehnic.

"Shutdown-ul" din iarna 2018, cea mai lungă până în prezent, a afectat în mod semnificativ controlul bagajelor în aeroporturi.

În ciuda diviziunilor partizane puternice, majoritatea aleşilor de ambele părţi nu îşi doresc această situaţie, care riscă să creeze haos înainte de sărbători.

Acest proiect de lege de buget temporar le-ar mai acorda o săptămână pentru a ajunge la un compromis.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.