Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a apărut alături de soţia sa Olena Zelenska pentru prima dată de când Rusia a invadat Ucraina în urmă cu aproape trei luni, cuplul prezidenţial fiind fotografiat marţi, la ceremonia de înmormântare a primului preşedinte al ţării după câştigarea independenţei, Leonid Kravciuk, la Kiev, relatează Daily Mail.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Soţii Zelenski păreau calmi, dar epuizaţi, în timp ce se îndreptau să depună flori la sicriul lui Leonid Kravciuk, primul preşedinte al Ucrainei, după ce ţara a obţinut independenţa după prăbuşirea Uniunii Sovietice în 1991 şi care a rămas în funcţie până în iulie 1994. El a murit pe 10 mai, la vârsta de 88 de ani, după o ”suferinţă îndelungată”.

Îmbrăcat în haine de doliu, în loc de hainele militare kaki, care au devenit emblematice de la începutul invaziei ruse în Ucraina, preşedintele Zelenski a mers alături de soţia sa spre sicriul fostului lider ucrainean.

Alţi oficiali ucraineni au participat alături de cuplul prezidenţial, inclusiv primarul Kievului, Vitali Kliciko, la ceremonia de înmormântare, care a avut loc, marţi, în ”Casa ucraineană”, cel mai mare centru internaţional de expoziţii şi convenţii din Kiev, un oraş care încearcă din răsputeri să îşi revină în urma luptelor grele care au fost purtate pe teritoriul său.

Apariţia Olenei Zelenska are loc la o lună după ce Prima Doamnă a dezvăluit că a vorbit doar la telefon cu soţul ei de când a izbucnit războiul, temându-se că prezenţa ei şi a copiilor săi în capitala ucraineană îi va expune pericolului de a fi ucişi.

Nu este clar când Prima Doamnă a Ucrainei s-a întors la Kiev, dar cuplul prezidenţial a petrecut cel puţin cele şase săptămâni departe unul de celălalt.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.