Preşedintele Siriei, Bashar al-Assad, a catalogat vineri după-amiază atacul american drept o acţiune ”pripită” şi a condamnat un ”comportament nesăbuit şi iresponsabil” din partea Washingtonului. De asemenea, acesta a precizat că americanii au fost înşelaţi în mod naiv de o falsă campanie de propagandă pentru a lansa atacul cu rachete de croazieră asupra bazei al-Shaayrat, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Declaraţia preşedintelui sirian atrage atenţia asupra unui comportament ”obtuz” care reflectă politica americană de lungă durată cu privire la ”subjugarea oamenilor”.

Baza al-Shaayrat, situată în provincia Homs, a fost atinsă la ora 00.43 GMT (3.43, ora României) de 23 de rachete de croazieră de tip Tomahawk, dintre cele 59 lansate de la bordul navelor americane USS Porter şi USS Ross care se află la Marea Mediterană.

Preşedintele rus Vladimir Putin - a cărui ţară este, împreună cu Iranul, principalul aliat al preşedintelui sirian Bashar al-Assad - ”consideră atacul american împotriva Siriei o agresiune împotriva unui stat suveran”, a declarat un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Kremlinul consideră totodată că ”această acţiune a Washingtonului provoacă un prejudiciu considerabil relaţiilor ruso-americane, care sunt deja într-o stare lamentabilă”.

Atacul american are loc în urma unui presupus atac chimic asupra localităţii Khan Sheikhoun, în provincia Idlib, marţi, soldat cu cel puţin 86 de morţi - inclusiv 30 de copii -, imputat regimului sirian de către Washington.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.