Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat, duminică dimineaţa, că republicanul Donald Trump este inteligent şi va înţelege imediat responsabilităţile care vin la pachet cu noua poziţie de la Casa Albă. De asemenea, miliardarul republican s-a arătat deschis unor relaţii bilaterale mai apropiate între Moscova şi Washington cu preţul îndepărtării de aliaţii NATO, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Trump a fost înainte un om de afaceri şi un antreprenor. Deja este un lider de stat, este preşedintele Statelor Unite. Vorbim de una dintre cele mai importante ţări ale lumii. Tocmai pentru că a avut succes în afaceri, cred că asta sugerează că este un om inteligent. Dacă este un om inteligent, atunci va înţelege repede şi complet noul nivel de responsabilitate”, a declarat Vladimir Putin.

Comentariile preşedintelui rus au apărut în contextul unor critici dure lansate la adresa lui Donald Trump. Oponenţii politici l-au acuzat pe preşedintele-ales că nu se comportă aşa cum îi cere noua sa poziţie, implicându-se în lansarea unor înjurii pe Twitter şi încălcând diplomaţia promovată timp de decenii de Casa Albă în raport cu Taiwan.

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
12 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, Meta Estate

China a lansat în urmă cu o zi un protest diplomatic la adresa lui Donald Trump, după ce acesta a purtat o discuţie telefonică cu preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen. Este vorba despre primul contact dintre un preşedinte-ales american şi un lider taiwanez de după momentul 1979, atunci când democratul Jimmy Carter a acceptat politica ”unei singure Chine”.

Vladimir Putin a declarat că toate încercările occidentalilor de a crea o lume unipolară au eşuat.

”Situaţia este în schimbare. Nu cred că este un secret pentru cineva, toată lumea vede această schimbare. Mulţi dintre partenerii noştri preferă să menţină principiile legislaţiei internaţionale, pentru că balansul politic din lume este restaurat în mod treptat”, a precizat liderul de la Moscova.

De asemenea, preşedintele rus a precizat că construirea unor noi relaţii diplomatice cu statele occidentale trebuie să se facă prin respectarea intereselor Rusiei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.