Preşedintele Nayib Bukele a negat joi acuzaţiile potrivit cărora Kilmar Abrego Garcia, migrantul revenit în SUA la începutul lunii iunie după ce a fost deportat pe nedrept în ţara sa natală, El Salvador, a fost torturat într-o închisoare salvadoriană, relatează Reuters.
Într-o declaraţie depusă miercuri în faţa instanţei din SUA, Abrego Garcia a descris în mod direct experienţa sa din închisoarea de înaltă securitate salvadoriană CECOT şi a raportat maltratări grave.
Avocaţii săi au declarat că a slăbit 14 kilograme în primele două săptămâni petrecute acolo şi că a fost „supus unor maltratări severe la sosirea la CECOT, inclusiv, dar fără a se limita la bătăi severe, privare severă de somn, nutriţie inadecvată şi tortură psihologică”.
Bukele a contestat această afirmaţie într-o postare pe reţelele sociale joi.
„Dar bărbatul nu a fost torturat şi nici nu a pierdut în greutate”, a spus Bukele. „Dacă ar fi fost torturat, privat de somn şi înfometat, de ce arată atât de bine în fiecare fotografie?”
Postarea lui Bukele a inclus fotografii şi înregistrări video cu Abrego Garcia în detenţie.
Apparently, anything a criminal claims is accepted as truth by the mainstream media and the crumbling Western judiciary.
— Nayib Bukele (@nayibbukele) July 3, 2025
But the man wasn’t tortured, nor did he lose weight. In fact, photos show he gained weight while in detention. There’s plenty of footage from different days,… pic.twitter.com/PzvLcCNzrK
Rezident în Maryland, Abrego Garcia, a cărui soţie şi copil mic sunt cetăţeni americani, a fost deportat din SUA pe 15 martie în El Salvador, în ciuda unei hotărâri din 2019 a instanţei de imigrare care a decis să nu fie trimis acolo deoarece ar putea fi persecutat de bande. Oficialii au numit expulzarea sa o „eroare administrativă”.
Criticii preşedintelui american Donald Trump au indicat acest caz drept o dovadă a faptului că administraţia sa acordă prioritate creşterii numărului de deportări în detrimentul procesului echitabil - principiul conform căruia persoanele din SUA, indiferent dacă sunt sau nu cetăţeni, pot contesta în instanţă acţiunile guvernamentale împotriva lor.
Trump s-a angajat să ia măsuri drastice împotriva imigraţiei ilegale şi susţine că Abrego Garcia face parte din banda MS-13, acuzaţie pe care avocaţii săi o neagă.
Departamentul de Justiţie l-a adus pe Abrego Garcia înapoi în SUA la 6 iunie, după ce a obţinut un act de acuzare prin care era acuzat că a colaborat cu cel puţin cinci conspiratori în cadrul unei reţele de trafic de migranţi pentru a aduce imigranţi în mod ilegal în SUA.
Acesta a pledat nevinovat, iar guvernul afirmă că intenţionează să îl deporteze din nou. În prezent, acesta este deţinut în Tennessee, în timp ce procesul său penal este în curs.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.