Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, s-a întâlnit joi cu miliardarul american George Soros, pentru a discuta situaţia Universităţii Central-Europene (CEU) din Budapesta, ameninţată cu închiderea în baza unei noi legi adoptate de Guvernul ungar, relatează La Repubblica.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"(Juncker şi Soros – n.r.) se cunosc de ani de zile. S-au întâlnit prima dată în 1995 şi de multe alte ori”, a explicat purtătorul de cuvânt al CE, Margaritis Schinas.

Premierul ungar, Viktor Orban, i-a criticat miercuri pe liderii europeni care se întâlnesc cu Soros.

"Preşedintele (CE – n.r.) decide agenda sa singur şi nu obişnuieşte să negocieze cu alţii angajamentele”, a răspuns Schinas.

Pe lângă situaţia CEU, fondată de Soros, cei doi au discutat şi situaţia din Ucraina. Juncker “urmăreşte personal situaţia din Ucraina”, iar Soros "cunoaşte foarte bine ţara”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Executivului european.

George Soros este "un speculant american care atacă Ungaria şi care a distrus vieţile a milioane de europeni cu speculaţiile sale”, a declarat Orban într-o dezbatere în Parlamentul European privind situaţia drepturilor fundamentale din ţara sa. El susţine că Soros este "un inamic al euro, deşi este atât de apreciat încât este primit de lideri europeni”. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.