Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, nu va putea participa, din motive de sănătate, la evenimentele publice programate pentru Ziua Victoriei, 9 mai, şi nici la conferinţa de presă comună cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a anunţat administraţia prezidenţială moldoveană, relatează deschide.md.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Preşedinta Maia Sandu avea planificată o întrevedere, precum şi o conferinţă de presă comună cu secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, va întreprinde o vizită oficială la Chişinău, luni.

Conferinţa va avea loc la Guvern, alături de premierul Natalia Gavriliţa.

De asemenea, şeful ONU va vizita un Centru de cazare a refugiaţilor ucraineni, potrivit IPN.

Guterres a vizitat anterior Moscova, unde s-a întâlnit cu preşedintele Vladimir Putin, precum şi Kievul, unde a discutat cu liderul ucrainean Volodimir Zelenski. În timpul vizitei la Kiev au avut loc mai multe bombardamente care s-au soldat cu morţi şi răniţi.

Ministrul ucrainean de Externe a denunţat aceste bombardamente ruse vizând Kievul drept un ”act odios şi barbar”, în timpul unei vizite a secretarului general al ONU Antonio Guterres în capitala ucraineană.

”Prin acest act de barbarie, Rusia îşi demonstrează încă o dată attudinea faţă de Ucraina, Europa şi lume”, denunţă într-un mesaj postat pe Twitter Kuleba.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.