Premierul olandez Mark Rutte, cel mai longeviv lider al Olandei, a provocat luni un adevărat şoc anunţând că nu va mai candida pentru al cincilea mandat şi va părăsi politica după alegerile din noiembrie, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Rutte a prezentat vineri demisia celui de-al patrulea cabinet al său, după ce nu a ajuns la un acord cu partenerii de coaliţie pe tema unor politici mai stricte în materie de imigraţie.

"În ultimele zile s-au speculat multe despre ceea ce m-a motivat. Singurul răspuns este Olanda", a spus Rutte într-un discurs în parlament înainte de o dezbatere privind prăbuşirea guvernului. "Ieri dimineaţă am luat decizia că nu voi mai fi disponibil ca lider al VVD (partidul său - n.r.). Odată ce se va forma noul cabinet după alegeri, voi părăsi politica", a anunţat Rutte.

Numit şi "Teflon Mark" pentru abilitatea sa de a naviga prin politica olandeză şi de a rămâne la conducere, fiind premierul cu cel mai lung mandat din istoria Ţărilor de Jos, Mark Rutte deţinea funcţia de prim-ministru din octombrie 2010.

În vârstă de 56 de ani, Mark Rutte va rămâne liderul unui guvern interimar până când se va forma o nouă administraţie după următoarele alegeri, un proces care, în peisajul politic fracturat olandez, durează de obicei luni de zile, notează Reuters.

Anunţul său a luat prin surprindere, în condiţiile în care vineri, anunţând prăbuşirea celei de-a patra sa coaliţii de guvernare, Rutte declarase este interesat să-şi păstreze funcţia de conducere "pentru că are energia şi ideile necesare".

În weekend, mai multe partide au exclus posibilitatea de a se alătura unei coaliţii care ar împărţi puterea cu el, iar în acest context Rutte a declarat luni în parlament că a decis să nu candideze pentru realegere atunci când olandezii vor merge la vot în noiembrie.

Administraţia interimară la a cărei conducere va rămâne nu poate decide asupra noilor politici, lăsând o serie de probleme importante, de la obiectivele climatice şi agricultură la imigraţie, în incertitudine până în 2024.

CRITICI TOT MAI MULTE

În august anul trecut, Rutte, în vârstă de 56 de ani, a devenit cel mai longeviv prim-ministru din istoria Olandei, o dovadă a rezistenţei sale politice şi a abilităţilor de supravieţuire perfecţionate de-a lungul unui mandat de 13 ani.

Rutte a condus Partidul Popular Conservator pentru Libertate şi Democraţie (VVD) timp de 17 ani, trecând prin nenumărate crize şi printr-o înăsprire a politicii de imigraţie, stimulată de o creştere a popularităţii partidelor de dreapta care cereau închiderea graniţelor ţării.

"Are multă energie. Nu ştiu cum reuşeşte", a spus odată despre Rutte Geert Wilders, un rival politic pe termen lung şi lider al Partidului Libertăţii, un partid anti-islam. "Aşa că îl felicit pentru că este foarte muncitor", a declarat Wilders.

Deşi poreclit "Teflon Mark" pentru abilitatea sa de a supravieţui problemelor politice, în ultimii ani Rutte s-a confruntat cu critici tot mai mari în legătură cu modul în care a gestionat politica agricolă şi schimbările climatice, precum şi cu un scandal legat de asistenţa socială şi cu o criză legată de câmpul gazifer Groningen.

El a atribuit cea mai recentă furtună politică unei "ciocniri de valori" în cadrul coaliţiei guvernamentale cvadripartite în legătură cu imigraţia. Partidele mai mici din coaliţie au insistat asupra faptului că părinţii şi copiii care cer azil în Olanda au dreptul de a fi reuniţi, în timp ce VVD a încercat să impună restricţii.

"CEA MAI BUNĂ SLUJBĂ DIN LUME"

Un număr tot mai mare de alegători au declarat însă că s-au săturat de conducerea lui Rutte, dar nu exista o alternativă evidentă.

Principalul rival politic al VVD în alegerile din toamnă va fi un partid al fermierilor, înfiinţat în semn de protest, care a zguduit peisajul politic şi a obţinut majoritatea mandatelor în Senatul olandez în urma unui scrutinul provincial din martie.

În ciuda suişurilor şi coborâşurilor sale din politica de acasă, Rutte a fost o prezenţă neobosită pe scena politică europeană. Dintre actualii lideri naţionali europeni, doar Viktor Orban din Ungaria este în funcţie mai mult timp.

Pe de altă parte, numele lui Rutte a fost menţionat la un moment dat ca fiind printre posibilii înlocuitori ai lui Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO. Mandatul lui Stoltenberg a fost prelungit însă cu încă un an şi va expira în octombrie 2024.

Rutte, care nu este căsătorit, locuieşte în aceeaşi casă din Haga pe care a cumpărat-o împreună cu nişte prieteni studenţi în urmă cu zeci de ani şi poate fi văzut mergând pe jos sau cu bicicleta la întâlnirile de cabinet sau a fost văzut la ronţăind un măr în timpul vizitelor de stat.

De-a lungul carierei sale politice, el a continuat să predea un curs de studii sociale la un liceu din Haga şi declarase că ar dori să se apuce de acest lucru cu normă întreagă după ce va părăsi politica.

Deşi a fost deseori propus pentru poziţii internaţionale la nivel înalt în cadrul UE sau NATO, Rutte a numit funcţia de prim-ministru al Olandei "cea mai bună slujbă din lume" şi nu a dat niciodată de înţeles că ar vrea să părăsească politica olandeză. "Simt că mă apropii de jumătatea drumului", a glumit el anul trecut în faţa jurnaliştilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.