Premierul Irlandei de Nord, Arlene Foster, va demisiona la sfârşitul lunii iunie, cedând presiunilor membrilor propriei formaţiuni politice, Partidul Democrat Unionist (DUP), nemulţumiţi de modul în care a gestionat Brexitul şi problemele sociale, transmite CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Anunţul făcut de Foster amplifică instabilitatea în provincia britanică, unde loialişti britanici furioşi au protestat faţă de puterea în creştere a naţionaliştilor irlandezi şi barierele comerciale post-Brexit create în relaţia cu restul Marii Britanii.

Foster, care a condus cel mai mare partid pro-britanic timp de peste cinci ani, a anunţat într-un comunicat că se va retrage de la conducerea DUP pe 28 mai.

Ea a descris conducerea Irlandei de Nord ca fiind ”privilegiul vieţii mele”.

Anunţul a avut loc la o zi după ce majoritatea parlamentarilor DUP au semnat o scrisoare prin care solicitau un vot de încredere în Foster, pe fondul nemulţumirii faţă de conducerea sa, inclusiv a percepţiei de manipulare greşită a negocierilor Brexit.

Foster a cerut Uniunii Europene şi Marii Britanii să renunţe la Protocolul Irlandei de Nord, care a impus bariere comerciale care au dus la unele penurii în supermarketuri şi oprirea livrărilor în regiune de către o serie de companii britanice.

Deşi Uniunea Europeană a declarat că nu va lua în considerare eliminarea Protocolului, unii membri ai partidului au cerut o linie mai dură. Unii membri ai partidului s-au plâns, de asemenea, că este Foster este prea liberală pentru DUP, unul dintre cele mai conservatoare partide politice din Regatul Unit.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.