Polonia a anunţat vineri că se află în căutarea unui militar, dat dispărut în apropierea frontierei cu Belarusul, însă grănicerii belaruşi afirmă că militarul polonez a cerut ”azil politic”, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Armata poloneză anunţă într-un comunicat că un militar din cadrul celui de-al 11-lea Regiment de artilerie ”a dispărut în timp ce îşi exercita funcţia oficială”.

”Căutările continuă”, anunţă armata, precizând că militarul a fost dat dispărut joi, în apropierea satelor Narewka şi Siemianowka, în estul Poloniei.

Ministrul polonez al Apărării Mariusz Blaszczak a declarat, la rândul său, că militarul ”avea probleme grave cu legea şi şi-a prezentat demisia din armată”.

”El n-ar fi trebuit să fie trimis niciodată în serviciu la frontieră”, apreciază ministrul.

Polonia a trimis, în vară, mii de militari la frontieră, cu scopul de a împiedica migranţi să pătrundă în ţară în număr mare din Belarus.

Occidentul acuză Belarusul de faptul că a orchestrat acest aflux la frontiera externă a Uniunii Europene (UE) de mii de migranţi, cu scopul de a se răzbuna împotriva sancţiunilor care i-au fost impuse în urma alegerilor prezidenţiale contestate din august 2020.

Minskul respinge aceste acuzaţii şi acuză Varşovia de faptul că respinge în mod violent migranţi care au reuşit să treacă frontiera.

Grăniceri belaruşi au anunţat vineri dimineaţa că un militar polonez a cerut joi seara ”azil politic” în Belarus, deoarece nu este de acod cu poziţia intransigentă a Poloniei în criza migraţiei.

Potrivit grănicerilor belaruşi, militarul polonez, care s-ar numi Emil Czeczko, a fost arestat joi în apropierea satului Tusşemlïa, care se află de partea belarusă a frontierei, în apropiere de Narewka şi Siemianowka.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.