Poliţia din Dusseldorf a revenit asupra informaţiilor publicate în legătură cu atacul de la gară, precizând că o singură persoană a fost arestată, relatează CBS News. Autorităţile verifică în prezent dacă suspectul a avut complici.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Bărbatul arestat ar fi rănit grav.

Cel puţin cinci persoane au fost rănite după ce unul sau mai mai mulţi oameni înarmaţi au lansat un atac la gara din Dusseldorf, relatează Associated Press. Printre victime se află un adolescent de 13 ani, rănit la braţ.

Autorităţile nu au oferit detalii despre starea răniţilor în atacul ce a avut loc la ora locală 21 (22 ora României).

Poliţia a anunţat iniţial că a arestat doi dintre atacatori, în timp ce alţi doi au fugit în centrul oraşului, scrie 20minutes.fr. Potrivit presei locale, unul dintre cei arestaţi a încercat să ajungă la o staţie de metrou din apropiere şi a sărit de pe un pod. A fost prins, însă, de ofiţeri.

Pe de altă parte, un martor ocular a declarat pentru cotidianul Bild că un singur bărbat, care ar fi sărit dintr-un tren înarmat cu un topor, a atacat oamenii, relatează Daily Mail.

„Stăteam pe peron, aşteptând trenul. Trenul a venit şi, brusc, cineva a sărit cu un topor, a lovit oamenii. Era sânge peste tot. Am văzut multe, dar nu am văzut niciodată aşa ceva”, a povestit bărbatul.

Un pasager îngrozit a povestit pe Twitter că un “bărbat nebun” a atacat oamenii în gară. “Bărbat cu topor urmărit de poliţie în Dusseldorf. Gara închisă. Eu sunt în tren, lucrurile arată rău #poliţie #terorism”, a scris Bruno Macedo pe reţeaua de socializare.

Agresorul sau agresorii ar fi vizat persoane la întamplare, iar motivul atacului nu este cunoscut.

Imagini publicate pe reţelele de socializare arată echipaje de poliţie mobilizate în gară şi elicoptere survolând zona.

Vehicule ale forţelor de intervenţie în situaţii de urgenţă au ajuns în piaţa Konrad Adenauer, din faţa ţării.

Martori au povestit că au văzut persoane rănite întinse pe jos.

Un reporter al cotidianului german Der Spiegel aflat la faţa locului a relatat că a văzut doi răniţi şi că situţia se întoarce la calm.

Hauptbahnhof, unde a avut loc atacul, este principala gară din oraş şi deserveşte aproximativ 250.000 de pasageri pe zi.

Scenele de la Dusseldorf amintesc de alte şapte atacuri care au vizat Germania de la începutul anului trecut. Atacurile de la Hanovra (februarie 2016), Essen (aprilie), Wurzburg, Reutlingen, Ansbach şi Munchen (toate în iulie) şi Berlin (decembrie) s-au soldat, în total cu 22 de morţi şi 112 răniţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.