Produsul Intern Brut (PIB) al Greciei s-a contractat în 2020 cu 9%, arată statistici oficiale revizuite şi publicate vineri, o contracţie mai mare decât cea anunţată iniţial, impactul pandemiei covid-19 fiind mai mare decât se aştepta, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

O primă estimare, în martie, preconiza o contracţie de 8,2% a PIB-ului grec în 2020.

Institutul grec de statistică apreciază că această revizuire în scădere a PIB-ului ”reflectă impactul asupra creşterii (economice) al pandemiei covid-19 şi măsurilor restrictive implementate”.

Guvernul grec mizează pe o relansare solidă a PIB-ului în 2021, în urma unor bune performanţe în sectorul turistic.

Potrivit unui proeict al bugetului aferent lui 2022, prezentat la începutul lunii, Guvernul se aşteaptă la o creştere a PIB-ului de 6,1% în 2021 şi de 4,5% în 2022.

Revizuirea în scădere a PIB-ului în 2020 are loc în urma unei creşteri economice mai mari decât se prevedea în al doilea trimestru al lui 2021 şi în contextul în care sectorul turistic urmează să înregistreze rezultate mai bune în trimestrul al treilea.

Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi-a revzuit în creştere previziunile cu privire la Grecia şi preconizează o creştere economică de 6,5% anul acesta, urmată de o încetinire, la 4,6%, în 2022, potrivit unui raport publicat săptămâna aceasta.

Cimisia Euroeană (CE) preconiza în această vară o creştere economică de 4,3% în 2021 în Grecia şi de 6% în 2022. Următoarele previziuni CE urmează să fie publicate în noiembrie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.