Peste 20 de persoane au supravieţuit surpării unui imobil comercial la Malatya, în estul Turciei, iar patru persoane - proprietarul imobilului şi alte trei persoane care au efectuat lucrări - au fost plasate în arest preventiv, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Aceste persoane se aflau în imobil în momentul accidentului, marţi, cu puţin înainte de ora locală 17.00 (16.00, ora României), pe o stradă în centrul Malatya, a anunţat guvernatorul provinciei cu acelaşi nume, Aydin Barus.

Potrivit adjunctului ministrului turc de Interne Ismail Catakli, trimis de urgenţă la faţa locului, 13 persoane au fost scoase în viaţă de către salvatori dintre dărâmături, iar alte opt au reuşit să iasă singure.

”Potrivit informaţiilor de care dispunem, nu mai este nicio persoană dată dispărută”, a anunţat ministrul marţi seara, fără să excludă ca una sau mai multe persoane să se alte, cu toate acestea, sub dărâmături.

”Să sperăm că nu vom avea surprize neplăcute”, a declarat el.

Două dintre persoanele scoase de salvatori dintre dărâmături au fost internate la terapie intensivă, potrivit lui Aydin Barus.

O cameră de supraveghere video a surprins scena impresionantă în care imobilul se surpă brusc şi provoacă un nor de praf. O maşină staţionată în faţa imobilului demarează în trombă, iar trecători o rup la fugă.

Un martor ocular a declarat postului Haberturk că a auzit ”mai întâi un trosnet” înainte de surparea imobilului. ”S-ar fi zis că era ziua utimei judecăţi”.

Peste 260 de salvatori au fost trimişi la faţa locului, potrvit Afad, iar imobilul surpat a fost iluminat pentru a permite continuarea operaţiunilor noaptea.

Guvernatorul provinciei Malatya a cerut marţi seara populaţiei şi jurnaliştilor să stea departe de locul dezastrului, pentru a permite salvatorilor să surprindă orice eventual semn de viaţă sub grămada de beton şi metal.

Cauzele surpării rămân de stabilit, însă în imobil erau în curs lucrări, potrivit presei şi unor oficiali locali.

Guvernatorul provinciei Malatya a anunţat că surparea ”s-a produs din această cauză”.

Patru persoane, şi anume proprietarul imobilului şi trei persoane care efectuau lucrări - au fost plasate în arest preventiv, a anunţat marţi într-un comunicat Procuratura din Malatya.

Malatya este un oraş cu 450.000 de locuitori, situat la 500 de kilometri est de Ankara.

Imobilul, situat în centrul oraşului, avea un etaj şi găzduia diverse magazine, inclusiv un restaurant şi o cafenea, a anunţat preşedintele aripii locale a partidului CHP (opoziţie) Enver Kiraz, contactat de AFP.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat că a discutat cu guvernatorul provinciei Malatya.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.