Peste 1.000 de persoane au murit - începând din iulie 2024 şi până la sfârşitul lui noiembrie - în Fâşia Gaza, în timp ce aşteptau o evacuare medicală, anunţă vineri Organizaţia Mondială a Sănătăţii, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”1.092 de pacienţi au murit din iulie 2024 şi până la 28 noiembrie 2025 în timp ce aşteptau o evacuare medicală”, anunţă pe X directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

El apreciază că acest bilanţ, care provine de la Ministerul Sănătăţii al Hamas, probabil că este ”subevaluată”.

”Începând din octombrie 2023, OMS şi partenerii săi au evacuat din Fâşia Gaza peste 10.600 de pacienţi care sufereau de probleme de sănătate grave, inclusiv peste 5.600 de copii”, anunţă directorul general al OMS.

PESTE 16.500 DE PALESTINIENI AŞTEAPTĂ O EVACUAREA SANITARĂ URGENTĂ

Tedros Adhanom Ghebreyesus îndeamnă ca ”mai multe ţări să găzduiască pacienţi provinind din Fâşia Gaza şi cere restabilirea evacuărilor medicale către Cisiordania, inclusiv Ierusalimul de est”.

”Vieţi depind de acest lucru”, avertizează el.

După mai bine de doi ani de război în Fâşia Gaza între Israel şi mişcarea islamistă Hamas, un armistiţiu a intrat în vigoare la 10 octombrie, în urma unor presiuni ale Statelor Unite.

Însă evacuările sanitare au loc în continuare extrem de lent.

OMS anunţa în urmă cu câteva săptămâni că peste 16.500 de locuitori ai Fâşiei Gaza alteptau o evacuare sanitară urgentă.

Însă un reprezentant al Médecins Sans Frontières (MSF) declara AFP, la începutul lui decembrie, că acest bilanţ ia în calcul numaipacienţii înscrişi în mod oficial.

Numărul real al pacienţilor care aşteaptă să fie evacuaţieste mult mai mare, potrivit MSF.

Peste 30 de ţări au găzduit până în prezent, pacienţi din Fâşia Gaza.

Însă numai Egiptul şi Emiratele Arabe Unite (EAU) primesc un număr mare de pacienţi din enclava palstiniană, potrivit MSF.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.