Peste 1.000 de militari ucraineni care s-au predat recent la oţelăria Azovstal au fost transportaţi în Rusia pentru ”investigaţii” - presa rusă

Peste 1.000 de militari ucraineni care s-au predat recent la oţelăria Azovstal  au fost transportaţi în Rusia pentru ”investigaţii” - presa rusă

Peste 1.000 de militari ucraineni care s-au predat recent la oţelăria Azovstal din oraşul ucrainean Mariupol au fost transportaţi în Rusia pentru ”investigaţii”, a relatat miercuri agenţia de ştiri de stat rusă TASS, citând o sursă din forţele de ordine, potrivit CNN.

”Peste 1.000 de oameni din Azovstal au fost transportaţi în Rusia. Agenţiile de aplicare a legii lucrează îndeaproape cu ei”, relatează agenţia de presă rusă TASS.

Rusia intenţionează, de asemenea, să transporte un număr de alţi prizonieri de război ucraineni pe teritoriul rus, a adăugat sursa citată.

La sfârşitul lunii mai, Ministerul rus al Apărării a anunţat că aproximativ 1.000 de militari ucraineni s-au predat după săptămâni de lupte în oţelăria Azovstal, asediată de forţele ruse în oraşul portuar Mariupol.

La scurt timp, Comitetul de Investigaţii al Rusiei – care funcţionează ca principală autoritate de investigaţii a Kremlinului – a precizat că va interoga militanţii ucraineni care ”s-au predat” evacuaţi din Azovstal.

Autorităţile ucrainene încă nu au răspuns public la anunţul făcut de agenţia de presă TASS.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră