Premierul spaniol, Pedro Sanchez, a sosit, sâmbătă, la Kiev pentru a se întâlni cu preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, relatează Kyiv Independent. În prima zi a preşedinţiei spaniole a UE, el va reitera sprijinul Uniunii Europene pentru Ucraina care deplânge ritmul lent al livrărilor de arme promise de Europa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La şaisprezece luni de la începutul invaziei ruseşti, Ucraina a declarat sâmbătă că duce lupte "feroce" în cadrul contraofensivei sale lansate în urmă cu aproximativ o lună, informează AFP. 

Vizita sa are loc, de asemenea, înaintea unui summit important al NATO, programat pentru 11-12 iulie la Vilnius, pentru a stabili un program pentru viitoarele relaţii dintre Ucraina şi organizaţia militară occidentală.

„Deja la Kiev. Am vrut ca primul act al preşedinţiei spaniole a Consiliului Uniunii Europene să fie în Ucraina”, cu Volodimir Zelenski, a scris Pedro Sanchez pe contul său de Twitter, precizând că va transmite „toată solidaritatea Europei”.

„Vom continua să ajutăm poporul ucrainean până când pacea va reveni în Europa”, a adăugat Sanchez.

El anunţase această vizită joi, în timpul summitului UE, explicând că scopul acesteia este de a arăta „sprijinul neclintit” al UE pentru Kiev în lupta sa împotriva invaziei ruseşti.

Ucraina a primit statutul de candidat în Uniunea Europeană în urmă cu un an şi speră să înceapă anul acesta primele negocieri oficiale cu privire la paşii pe care ţara va trebui să îi facă pentru a-şi spori şansele de a adera la UE.

Pe teren, forţele ucrainene au raportat victorii limitate în contraofensiva lor pentru a încerca să recucerească teritoriul pierdut în timpul ofensivei ruseşti majore lansate în februarie anul trecut.

Dar armata ucraineană este limitată în contraofensiva sa de lipsa de armament, în special de avioane de luptă, potrivit comandantului său şef Valeri Zalujni, într-un interviu publicat vineri de The Washington Post.

„Mă enervează”, spune el despre occidentalii care se plâng de progresele lente ale Kievului împotriva ruşilor, în timp ce el ar dori ca aceştia să livreze arme mai repede.

Pentru a rivaliza cu puterea aeriană a Rusiei, Ucraina are nevoie cât mai curând de avioanele de luptă F-16 promise, spune generalul-şef.

„Nu avem nevoie de 120 de avioane. Nu am de gând să ameninţ întreaga planetă. Un număr mic va fi suficient”, a continuat el pentru cotidianul american. „Dar ele sunt necesare, nu există altă soluţie”.

El se plânge de asemenea de lipsa artileriei în faţa potopului de focuri ruseşti.

În timp ce Valeri Zalujni spune că este în contact permanent cu partenerii săi occidentali, cum ar fi şeful Statului Major american Mark Milley, el regretă că nu ei sunt cei care iau deciziile.

„În momentul în care deciziile sunt luate, este clar că mulţi oameni mor în fiecare zi, şi în număr mare. Pur şi simplu pentru că deciziile nu sunt luate imediat", a declarat el pentru Washington Post.

Războiul „nu este un spectacol pe care lumea îl poate privi de la distanţă şi pe care poate paria. În fiecare zi, fiecare metru (de progres) este plătit cu sânge”, a adăugat el.

La Washington, Mark Milley a răspuns că SUA şi aliaţii săi fac tot ce pot pentru a trimite ceea ce Ucraina are nevoie.

„Le oferim tot ajutorul pe care îl putem oferi”, a declarat el vineri reporterilor. Aprovizionarea cu avioane F-16 sau rachete tactice ATACMS este „pe masă, dar nu s-a luat încă nicio decizie”, a adăugat el.

Contraofensiva „se desfăşoară mai lent decât am prevăzut”, a mai estimat el, dar „aşa este războiul. Nu mă surprinde deloc”.

Armata ucraineană face totuşi „progrese constante”, „500, 1.000, 2.000 de metri pe zi, cam aşa ceva”, a adăugat şeful Statului Major american.

De asemenea, un oficial american a confirmat pentru AFP că directorul CIA, William Burns, a vizitat recent Ucraina pentru a se întâlni cu oficiali ai serviciilor secrete ucrainene şi cu Zelenski.

În timpul acestei deplasări, a explicat el, Burns a reafirmat „angajamentul Statelor Unite de a împărtăşi toate informaţiile necesare pentru a ajuta Ucraina să se apere împotriva agresiunii ruseşti”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.