Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Chiril, a făcut apel la enoriaşii ruşi, duminică, să se unească în jurul autorităţilor, în timp ce Moscova îşi continuă intervenţia militară în Ucraina, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Patriarhul Chiril a făcut anterior declaraţii în care lua apărarea acţiunilor Moscovei în Ucraina şi susţinea că războiul este un bastion împotriva unei culturi liberale occidentale, pe care o consideră decadentă.

”Să ne ajute Domnul să ne unim în această perioadă dificilă pentru Patria noastră, inclusiv în jurul autorităţilor”, a spus patriarhul în vârstă de 75 de ani, în timpul unei slujbe la Moscova, conform agenţiei de ştiri Interfax.

”Fie ca autorităţile să fie pline de responsabilitate pentru poporul lor, de umilinţă şi de disponibilitatea de a-l sluji (poporul - n.r.) chiar dacă îi costă viaţa”, a adăugat patriarhul, un apropiat al preşedintelui Vladimir Putin.

Odată ce populaţia se va uni în jurul autorităţilor, ”va exista o solidaritate autentică şi capacitatea de a respinge inamicii atât externi, cât şi interni”, a mai afirmat el, duminică.

Sprijinul patriarhului pentru campania militară a Rusiei, în care au fost ucişi mii de soldaţi şi civili ucraineni, a stârnit nemulţumire în cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse, precum şi în lăcaşele religioase ortodoxe din străinătate.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.