Partidul suveranist al premierului ungar Viktor Orban este creditat cu o victorie zdrobitoare în scrutinul european - cu 56% din voturile exprimate -, devansând cu peste 45 de puncte procentuale opoziţia de centru-stânga şi extrema dreaptă, potrivit unui sondaj realizat pe alegători duminică, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Partidul Fidesz (naţiional-conservator) al lui Orban obţine astfel un scor mai mare decât în 2014 (51%).

El devansează amplu cele două partide de centru-stânga, creditate, cot la cot, cu 10% din voturile exprimate, dar şi Partidul Jobbik (extremă dreapta), care înregistrează un recul (9%), potrivit acestei anchete realizate de Institutul Nezopont.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.