Partidul Laburist al lui Robert Abela obţine o victorie în alegerile legislative anticipate şi se îndreaptă către al patrulea mandat

Partidul Laburist al lui Robert Abela obţine o victorie în alegerile legislative anticipate şi se îndreaptă către al patrulea mandat

Partidul premierului maltez Robert Abela a obţinut o victorie în alegerile legislative din Malta, potrivit unor rezultate preliminare anunţate duminică, oferindu-i un - istoric - al patrulea mandat Guvernului laburist, care a convocat acest scrutin anticipat din cauza incertitudinilor geopolitice, relatează AFP.

Focuri de artificii au fost trase pe insula mediteraneană, iar susţinători laburişti dezlănţuiţi, purtând roşu, culoarea partidului, au scandat "De patru ori!", după ce oficiali de la Centrul de numărarea voturilor de la Naxxar au anunţat că rezultatele preliminare dau o victorie partidului aflat la putere.

"Eu votez cu laburiştii de când sunt mică, sunt încântată că au marcat istoria", a declarat AFP Margaret Camilleri, în vârstă de 73 de ani, în timp ce susţinători ai Partidului Laburist (stânga) treceau cu camionul, cu boxe la care difuzau la maximum cântecul "We are the Champions".

Robert Abela, în vârstă de 48 de ani, a convocat aceste alegeri cu un an mai înainte, susţinând că Guvernul are nevoie de un nou mandat pentru a apăra această mică insulă, puternic dependentă de importuri, de criza din Orientul Mijlociu.

În pofida faptului că economia malteză a crescut cu 4% anul trecut, unii se temeau că Războiul din Iran poate avea un impact asupra turismului, din cauza "exploziei" preţului combustibilului aerian şi poate alimenta inflaţia.

Premierul laburist şi-a axat campania asupra bilanţului economic al partidului său începând din 2013 şi a promis stabilitate într-o perioadă de incertitudine

Principalul său rival a fost candidatul Partidului Naţionalist (conservator) Alex Borg, un avocat în vârstă de 30 de ani, un fost laureat al concursului de frumuseţe "Mr World Malta", care i-a îndemnat pe maltezi să voteze schimbarea.

Alegerile s-au desfăşurat sâmbătă pe întreaga insulă, iar urnele au fost transportate pe timpul nopţii către Centrul de numărarea voturilor de la Naxxar, unde numărarea voturilor urma să se încheie duminică după-amiaza.

Robert Abela conduce Malta din 2020, când precedesorul său a demisionat în urma unei crize politice provocate de asasinarea în 2017 a jurnalistei Daphne Caruana Galizia, care a dezvăluit corupţia la cel mai înalt nivel al statului.

Potrivit unui raport al Consiliului Europei (CoE) din 2025, Malta rămâne foarte în urmă în lupta împotriva corupţiei - un subiect care nu a dominat însă campania electorală.

EXPLOZIE DEMOGRAFICĂ

Performanţele economice ale Maltei au eclipsat alte îngrijorări.

Situată în largul Siciliei, această insulă este cea mai mică ţară şi cel mai dens populat stat membru al Uniunii Europene (UE), cu aproximativ 550.000 de locuitori pe o suprafaţă de 316 kilometri pătraţi (122 de mile pătrate).

Malta are o economie înfloritoare, bazată în mare parte pe turism, jocuri online şi servicii financiare şi afişează unul dintre cele mai mici niveluri ale şomajului în UE.

În pofida unui nivel slab al natalităţii, populaţia a crescut cu aproape 30% în decurs de zece ani, în principal din cauza venirii străinilor.

Acest lucru a alimentat un boom în construcţii, care umple orizontul de macarale, creează ambuteiaje şi exercită presiuni asupra serviciilor esenţiale.

Asociaţiile de apărare a patrimoniului denunţă o degradare a mediului şi riscuri la adresa siturilor clasate în Patrimoniul Mondial UNESCO în această fostă colonie britanică.

Malta dispune de foarte puţine resurse naturale şi importă o mare parte a energiei, ceea ce o face vulnerabilă la şocuri externe.

Partidul Laburist subvenţionează masiv facturile de energie, iar Partidul Naţionalist a anunţat că nu va face tot atât de mult în cazul în care este ales.

Malta se află, de asemenea, în prima linie a modificărilor climatice şi este ameninţată de deşertificare şi secetă - lucruri din care niciunul dintre cele două partide nu face o prioritate.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră