Un oficial palestinian implicat în prim-planul viitoarei eliberări de ostatici în Fâşia Gaza declară joi seara CNN că nu a primit o listă cu numele deţinuţilor palestinieni care urmează să fie eliberaţi vineri, relatează CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Şeful Comisiei palestiniene a Afacerilor Deţinuţilor şi foştilor deţinuţi, Qadura Fares, declară CNN că estimează că 30-35 de deţinuţi palestinieni urmează să fie eliberaţi vineri într-un prim grup.

Toţi deţinuţii urmează să fie eliberaţi la punctul de control Beitunia, situat imediat la sud de Ramallah, în Cisiordania ocupată, anunţă el.

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
12 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield

Israelul a publicat o listă de 300 de nume ale persoanelor care pot fi eliberate în cadrul schimbului prevăzut în acordul cu Hamasul.

Vasta majoritate a acestor deţinuţi sunt adolescenţi cu vârste curpinse între 16 şi 18 ani - copii potrivit definiţiei ONU.

Câţia dintre ei au mai puţin de 14 ani.

Alte 33 de persoane de pe lista israliană sunt femei, potrivit CNN.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.